Afinităţile elective - epica *

În manieră tip "referat de liceu " pentru uzul cititorilor ocupaţi.

Urzeala poveştii este deasă şi strânsă.Ţeserea ei începe într-un ţinut bavarez ,pe la anul 1800 ,într-un loc de basm la castelul baronului Eduard care este un bărbat în floarea vârstei,frumos,zdrăvan la cap şi la inima dar extrem de bogat.
Ţinutul pe care îl stăpâneşte este de o frumuseţe rară şi castelul său este aşezat în mijlocul acestei minuni a naturii.Domeniul are munte,păduri şi pădurici,petice de câmpie şi iazuri .El este populat cu sate pitoreşti,hanuri şi cârciumioare iar oamenii sunt de treabă şi în relatii bune cu seniorul lor.Toata lumea e cumsecade, amabilă şi prevenitoare.Pâna şi cerşetorii sunt politicoşi şi educaţi fiind manevraţi astfel încât să nu deranjeze mai mult decât e permis.
Soţia baronului se numeşte Charlotte şi este o femeie de o frumuseţe neasemuită şi cu toate calitaţile posibile ,calităţi pe care autorul le reaminteşte insistent în cursul poveştii.
De altfel, toată distribuţia este alcătuită numai din persoane cu o probitate deosebită şi cu nişte caractere ideale.
Minunata femeie,soţia lui Eduard – pe care destul de târziu autorul ne spune că îl mai cheamă şi Otto- are deja un trecut interesant.
În prima lor tinereţe Eduard si Charlotte se întalniseră şi se plăcuseră foarte mult.Eduard a facut atunci o pasiune nebună pentru ea şi e pornit rău să se însoare cu dumneaei.Părinţii lui Eduard nu aproba sentimentele tânarului din motive de avere şi de rang ale fetei şi îl expediaza pe Eduard într-o călatorie lungă în care să aiba vreme să se răcorească.
În timp ce el era plecat, Charlotte se mărită cu un mare senior, bogat şi foarte bătrân căruia după un timp cuviincios îi daruieşte o fată pe nume Luciana.
Când Eduard se întoarce din călătoria lui, o gaseşte pe Charlotte mai mult sau mai puţin liberă pentru că bunul ei bărbat care o iubea ca pe ochii din capul lui foarte bătrân ,murise .Între timp mor şi părinţii lui Eduard şi acesta moşteneste averea precum şi rangul nobiliar.Deoarece nimic nu-i mai încurcă, Eduard şi Charlotte se căsătoresc şi sunt fericiţi de nu se poate.
Fata Charlottei,Luciana,crescută pană să ajungă la o vârstă convenabilă de o soră a mamei Carlottei,este dusă la un vestit pension de fete nobile unde se face remarcată prin tot felul de talente şi însuşiri.Acestea reies din rapoartele regulate pe care directoarea aşezământului i le trimite minunatei baroane .
În câteva cuvinte ,Luciana este descrisă de catre grozav de priceputa directoare ca fiind cea mai frumoasă,deşteaptă şi populară elevă dintre toate fetele de la pension şi de pe pământ. Adică la fel ca însăşi mama fetei-Charlotte –care fusese şi ea elevă pe acolo.
La acelaşi pension mai e internată şi o nepoată a Charlottei pe nume Ottilia şi care era tot în grija ei dupa ce mama acesteia – sora Charlottei – murise .
Despre Ottilia directoarea nu prea se pronunţă pentru că nu îi erau pe plac purtările blândei copile şi îl lasă pe asistentul şi ajutorul ei să facă rapoartele.
Printre altele reiese că în timp ce Ottilia e retrasă ,tăcută şi nu mănancă tot din farfurie ,Luciana e vioaie,activă şi manâncă pe săturate.
Asistentul însă o apreciază pe nepoată şi din rapoartele sale transpare că Ottilia avea un comportament cam de călugariţă şi nu de fată de societate .Ea era nespus de blândă,tăcută ,serviabilă şi prevenitoare .
Rezultatele ei mai slabe la învăţătură se datorau nu faptului că era grea de cap ci pentru că buna Ottilia nu dorea sub nici o formă să fie remarcată şi prefera să stea mai în spate ,să ajute şi să facă lucruri temeinice şi serioase.
Charlotte,nevasta multiubită a lui Eduard îşi iubea şi respecata grozav soţul şi era cu totul devotată acestuia.Ea conducea casa, ceea ce era cam greu dacă socotim că avea în grijă un castel enorm plus alte acareturi ,plus acte de binefacere,vizite,primirea de musafiri ,etc.
Nu în ultimul rând trebuia să se ocupe de ea şi să întreţină fierbinte dragostea minunatului ei soţ.
Pe lângă toate aceste daraveli ea îşi pune în cap să reamenajeze domeniul şi se apucă de asta cu pasiune şi avânt.
Între altele începe să facă un drum spre un promontoriu cu o privelişte fantastică şi să construiască acolo o căbănuţă de odihna si reverie.Ea ar vrea ca până la ziua lui Eduard să dea gata căbănuţa cea pitorească ca să-i facă o bucurie bărbatului.
Între timp ,lui Eduard –care avea şi el planurile sale de amenajare- îi vine o idee nouă.
De câtva timp tot primeşte scrisori de la un amic de tinereţe şi de călătorii şi care e maior ieşit din armată cum era de fapt şi Eduard.
Pentru vremea lor şi poate şi pentru a noastră ,un militar cultivat era socotit ca un vârf social de necontestat, ne spune Goethe.
Maiorul se tot vaită în scrisori că nu-şi gaseşte o ocupaţie în care să fie mulţumit de ce facea şi să-i pună în valoare talentul şi cunoştinţele.Avea un serviciu bun dar unde trândăvea şi nu prea făcea nimic dar asta nu-l mulţumea .Normal că maiorul nu este însurat că altfel nu s-ar mai fi plâns, poate.
Eduard îi spune nevestei de caz şi o lasă, să se gândească dacă nu ar fi bine să îl cheme la ei să se ocupe de tot felul de amenajări şi proiecte pe care tânărul baron le avea în cap.
Charlotte se lasă greu, şi tot amână răspusul până când nu mai are încotro şi se decide că da,ar putea veni .Dar că nu ştie cum să facă pentru că se mai ivi o problemă care se cere lămurită. Care să fie ?
Ottilia o cam feştelise la pension pentru că la nişte examene,cu felul ei de a fi, nu dăduse rezultatele aşteptate şi directoarea cam dorea să scape,măcar pentru o vreme, de ea de pe acolo nu cumva să le molipsească şi pe celelalte duduiţe de notele ei mici şi purtarea ei prea blândă şi tristă.
Şi ?
Şi că Charlotte s-a gândit sa o aducă puţin la castel - dacă Eduard e de acord – unde s-ar putea sa-i fie stăpânei casei de ajutor şi să înveţe să conducă şi ea o casă pentru când se va mărita. Deşi erau puţine speranţe pentru că ea era săracă lipită şi nu prea fâşneaţă pentru ca să puna vreun băiat ochii pe dânsa.
Eduard e de acord fara nici o reţinere şi atunci şi soţia lui consimte să vină Maiorul, dar mai cu reţinere.Maiorului i se dau mai multe camere într-o aripă a castelului şi Ottiliei o cameră a ei pe langă mătuşa sa dragă şi scumpă.
Blânda şi frumoasa fată prinde repede treburile casei şi în scurt timp ea va face toate cele în gospodărie .
Maiorul cel hotărât şi frumos şi pe deasupra galant se bucură şi el de preţuirea la toţi inclusiv a lui Eduard cu care se retrage destul de des să facă planuri,să deseneze schiţele proiectelor şi să bea vin.
Societatea se reuneşte seara şi face muzică ori citeşte Eduard ceva din diferite carţi iar maiorul şi încântătoarele femei ascultă.
Maiorul cântă la vioară şi este acompaniat cu măiestrie la pian de baroneasă .
Eduard cânta şi el la flaut dar mai slab pentru că uneori o ia prea repede iar alte ori se lălăieşte. Din acest motiv e greu de acompaniat dar nu şi pentru Ottilia care se întelege din priviri şi simte ritmul inimii lui Eduard care începe încet-încet să se topească după tânară şi blânda copilă.
Maiorul se apucă de treabă şi are nevoie de consimţământul Charlottei pentru unele amenăjari şi o însoţeşte pe aceasta pe câmpuri ,văi şi poteci ca să obţina aprobările şi…le cam obţine - dar discret.
Cititorul dacă vrea să înţeleagă ,bine,dacă nu,iar bine.
Autorul nu insistă,aparenţele suntpăstrate dar nu chiar exagerat de bine.
Din când în când pe la domeniu trece un prieten al lui Eduard dar şi al tuturor vieţuitorilor ţinutului pe nume Mittler .[Celelalte personaje au numai prenume,el este singurul care poartă nume de familie] Acesta este un fost preot care s-a lăsat de meserie şi s-a făcut avocat din dorinţa de a împaca oamenii în numele Domnului.Este în permanentă alergatură şi nu se opreşte decât dacă e undeva un necaz,niciodata acolo unde e linişte şi pace.
Deocamdată strigă de la poartă şi întreabă dacă la domeniu este vreun necaz şi cum i se răspunde că nu este, nici nu vrea să audă să intre şi dă pinteni calului spre angaralele sale. Frumos ,nu ?
El spune că oamenii sunt nefericiţi,se cearta şi se despart din cauză ca nu au rabdare.Şi explica.Nu este de acord cu adulterul sau desfacerea căsătoriei şi unde miroase ceva despre acest risc, intervine,unelteşte,face-drege şi rezolvă.
Ca o paranteză ,Goethe care a fost şi om de ştiintă, aminteşte că un corp compact chimic,în prezenţa unei alte substanţe se poate separa în substantele componente şi una dintre ele să se unească dimpreună cu substanţa intervenţionistă şi să formeze un alt corp nou şi stabil şi solid.
Dacă o substanţă dintr-un corp are afinitaţi cu o alta substanţă nou aparută şi ele sunt puternice ,ea se desprinde din legaturile anterioare care sunt mai slabe sau au fost slăbite şi se uneşte sub foarma altui corp.
Depinde după afinităţi ,s-ar putea zice.
De aici titlul romanului adică Afinitatile elective.
Fiind o lege a naturii ea se aplică şi la regnul mineral dar şi la cel biologic ,n-ai ce face .Legile naturii sunt mai tari ca cele ale societăţii şi nu ai cum să te pui contra, spune autorul, că iese rău .
Uneori oamenii încearcă să se lase în voia legilor naturii dar să nu se lupte nici cu legile oamenilor şi să le împace pe amandouă câte un pic.
Aşa fac şi doi vechi prieteni ai lui Eduard şi nevestei sale ,un conte deosebit de bogat ,frumos şi deştept şi o contesă nemaivăzut de frumoasă şi înţeleptă care se iubesc pe veci dar nu se pot căsători deşi doamna contesă ar fi liberă pentru că tocmai i-a murit distisul şi devotatul ei bărbat, lăsând-o putred de bogată dar contele nu poate primi divorţul din partea soţiei sale care este şi ea o femeie de toată isprava dar cam habotnica ,deducem noi,din motive pe care doar ea le ştie şi pentru care nimeni ,bineinteles, nu o acuză.
Numai că aceşti doi porumbei duc în fapt o viaţă împreună,sunt foarte galanţi unul cu altul şi se sorb din ochi în permanenţă.
Ei ajung la castel în vizită şi se distrează în fel şi chip cu gazdele lor.
Contele e foarte cult şi influent la curte dar e destul de visător şi preocupat de a fi pe placul tuturor doamnelor dar mai ales contesei lui.
Contesa însă miroase care e treaba şi vede că Eduard e topit după Ottilia şi o cam pune în gardă pe Charlotte fără să-i pomenească şi de faptul că a obsevat că şi ea îl cam place pe maior.
Se bagă în afacere şi o sfătuieşte pe Charlotte să o trimită pe micuţa ei nepoată de pe acolo şi îi aranjază sa o ducă la o mare familie nobiliară care are o fată de vârsta Ottiliei şi să trăiască acolo ca o soră bună acesteia.
În prima seară contele îi cere lui Eduard să facă ceva să-l ducă fară să ştie nimeni, la contesa lui în cameră.
Eduard o ia pe un tunel secret şi îl bagă pe o uşa secretă la contesă dar când să se întoarcă i se stinge lumânarea şi nu ştie pe unde să se mai întoarcă.Atunci începe să zgârâe la uşa soţiei sale, virtuoasa Charlotte ,care îi dă drumul în cameră şi Eduard în noaptea aceea se culcă în patul soţiei sale mai mult de nevoie pentru că în patul lui nu mai putuse ajunge.
Între timp contesa îl bate la cap pe conte să-i caute un post bun Maiorului pentru ca acest tânăr avea prea mari merite ca să nu şi le pună în valoare mai bine şi să-şi facă şi el un viitor ,la urma urmei.
Contele nu-i poate refuza nimic graţioasei lui iubite , se pune în mişcare şi-i găseşte repede ceva avantajos Maiorului care trebuie însă să se hotărască pe loc dacă pleacă.
Maiorul se hotareşte şi promite destul de greu că va pleca .
El va trimite în locul lui un tânăr priceput,modest şi chipeş, arhitect care să-i ducă până la final proiectele începute.
Charlotte,după ce pleacă perechea de porumbei Conte-Contesă ia legatura cu Eduard şi îi cere încuviinţarea să o trimită pe Ottilia la familia cu care aranjase Contesa să o primească pe blânda şi sărmana copilă.Copila - care între timp se dovedise a fi plina de cele mai alese calităţi şi de mare ajutor şi preţuire pentru toată lumea - se sărutase cu Eduard de cateva ori ,primise cadouri de la el şi biletele de amor.Era plină de iubire şi devotament faţă de el dar o respecta enorm şi pe minunata ei mătuşă ca să lase lucrurile să evolueze aiurea.
Eduard când aude asta sare ca ars şi nici nu vrea să audă de îndepartarea Ottiliei,ba mai mult insistă să nu mai plece nici maiorul ca să aiba şi buna sa soţie pe cine să iubească.
Lucrurile rămân nelemurite deocamdată şi sunt întrerupte de finalizarea căbănuţei din deal pe care o pornise Charlotte când se dă o petrecere care se ţine de ziua onomastică a lui Eduard şi a maiorului pe care îi cheama pe amandoi si Otto.
Petreceri,muzici ,lume multa .
Maiorul mai începuse şi ridicarea altei case, mai mare, în deal ,care este inaugurată la insistenţele lui Eduard de ziua Ottiliei.
Un cadou pentru Ottilia de la Eduard sub forma unui cufăraş minunat plin cu tot felul de bijuterii,mătăsuri ,pantofiori şi alte podoabe pentru minunata copilă.
La petrecere se adaugă şi o ieşire seara,dimpreună cu lumea din sate,pe malul lacurilor nou amenajate unde era preparat să evolueze şi un joc de artificii aranjat în secret de Eduard ca surpriză pentru minunata Ottilia.
Se iscă o busculadă, mai multi oameni cad în apă şi reuşesc să iasă dar un tânar se îneacă. Maiorul lasă totul de-o parte şi sare în mijlocul lacului şi îl scoate pe flăcău afară.Îl cară repede la felcerul castelului care e foarte priceput şi-l scoală pe înecat din morţi numai el ştie cum.
Focul de artificii e pornit dar nimeni nu mai are chef de el pentru ca toata lumea fuge de frică şi oroare.
Maiorul pleacă aşa cum a promis şi în locul său vine tânărul ,frumosul,priceputul şi distinsul arhitect propus de maior, care se va apuca de treaba.
El va picta dimpreuna cu Ottilia bisericuţa de pe domeniu,va reamenaja împreună cu Charlotte cimitirul şi va continua până la definitivare lucrul la ermitajul de sus unde mai târziu se vor muta cele două minunate si virtuoase femei Ottilia şi Charlotte să trăiască în mijlocul naturii binecuvântate.
Charlotte simte că e însărcinată şi îi face baronului - soţul ei - unele aluzii pe care el nu le pricepe şi îi dă înainte cu Ottilia lui însa cu eleganţă şi repect pentru buna sa nevastă.Care nevastă îi aminteste că Ottilia trebuie să plece spre binele ei de acolo .
Eduard,mai să turbeze dar nu are ce să facă şi caută o soluţie acceptabilă.
Singura pe care o gaseşte este să plece el de acasă numai să ramană Ottilia la castel,promiţând ca nu o va vedea niciodata daca ea va ramane acolo dar dacă pleaca nimic nu-l va împiedica să o întâlnească.
Zis şi facut.
Bărbatul pleacă de la castelul său şi se mută la o casă mai mică de prin jur dar care casă e foarte frumoasă şi discretă fără să ducă lipsă de ceva, inclusiv de linişte.
Până la urmă Eduard se hotărăşte să-şi joace soarta şi se reactivează ca militar şi plecă pe front unde luptă fară nici un fel de cruţare într-unul dintre numeroasele războaie ale perioadei. Şi e drept că avea de unde să aleagă.
Dar norocul încă îi surâde viteazului şi cinstitului baron şi deşi în jurul sau pier oameni şi chiar el însuşi se alege cu pălăria găurită de gloanţe, scapă întreg la trup şi la minte din campania militara ba şi îngreunat de medalii şi onoruri.
În timp ce întristatul Eduard era pe la razboaiele lui ,la castel sosea fermecatoarea ,bogata si adorata fiică a Charlottei adică Luciana.Aceasta este însoţită de un tânăr frumos peste poate,putred de bogat şi nobil de zeci de generatii care este logodnicul Lucianei şi este în stare să-i dea nu numai luna de pe cer dar sa-i rabde şi toate mofturile şi capriţurile .
Frumoasa tânără este primită cu cea mai mare dragoste de minunata sa mamă şi de buna ei verişoară care fac şi ele tot ce pot să o facă fericită pe minunata copilă.
Sunt date petreceri peste petreceri,musafirii nu contenesc să vină iar servitorimea aleargă ameţită încontinuu ca să-i facă pe plac graţioasei şi neastâmpăratei Luciane care e un pic geloasă pe Ottilia şi îi face unele mici mizerii de care blânda fată nici nu ţine seama în înţelepciunea şi bunătatea ei.
Ottilia trezeşte interesul tânarului arhitect care o caută peste tot,măcar să respire acelaşi aer cu al ei dar minunata fată nici nu observă ce e şi îsi vede de ale sale fiind în continuare iubită de toată lumea de la grădinar până la preot şi de la felcer până la florile din seră pe care le îngrijeste cu atâta devotament fară să-şi uite alte îndatoriri casnice şi mondene.
Pentru că între timp la castel vine în vizită un lord englez,mare calător,şi însoţitorul lui ,un mare erudit şi înţelept care sunt recomandaţi de Eduard şi de aceea sunt primiţi cu plăcere de minunatele femei.
Ei se plimbă prin domeniu,fac recomandari arhitectului şi doamneleor,le ţin o plăcută companie şi le relatează diferite întâmplări din viaţa lor tumultoasă .Ba la un moment dat însoţitorul lordului le spune o nuvelă destul de interesant încastrată în structura romanului dar care le cam oripilează pe doamne deoarece subiectul ei se potriveşte cu situaţia delicatelor femei exact ca pumnul pe ochi.
Ei pleaca destul de precipitat lăsând ,mai ales pentru cititori , multe învăţăminte şi sfaturi remarcabile.
Între timp mai trece şi Mittler pe la castel şi află de la Charlotte că aşteaptă un bebe şi mulţumeşte Domnului că s-a rezolvat problema şi că e voia divina ca Eduard şi nevasta lui să nu se despartă.
În aceeaşi perioadă Eduard se întoarce la casa lui din preajma castelului şi face preparative de convingere a Charlottei pentru divorţ .
Între timp însă Charlotte naşte un baieţel adorabil asistată de toate distinsele şi nobilele femei de prin imprejurimi care îl găsesc că seamană teribil cu Eduard dar Ottilia când îl vede îşi aminteşte deândată de Maior şi rămâne mută ,deci nu se pronunţă.
Charlotte nu e mulţumită de doica pe care o găseşte şi renunţă la ea şi lasă băiatul în grija devotatei Ottilia care îl hraneşte cu lapte de vacă îndoit cu apă,îl îngrijeste ca o mamă ,ba chiar mai bine .
Printre alte calitati frumose minunata Ottilia are si darul lecturii,adica îi place să citească tot felul de carţi serioase şi folositoare şi asta chiar în timp ce se plimbă uneori cu copilul în braţe.E singura ei plăcere şi asta o va duce la pierzare.
Gândul ei era tot la Eduard însă ea jurase scumpei sale mătuşi că nu va dori să-l mai vadă vreodată şi nici să aparţină vreunui alt bărbat.
Mătuşa credea că e prea mult şi îi spune că nu poate trăi în monahism în vremurile moderne şi că ,iată,domnul cel înţelept care îi fusese profesor la pension era interesat de ea şi că ar vrea să se unească, cu Ottilia în căsătorie şi să conducă împreună pensionul.
Ottilia respinse cu blândeţe dar hotărâtă acestă variantă şi o rugă să nu-i mai pomenească de ea.
Mergând spre castel,Ottilia a vrut să scurteze drumul trecând lacul cu barca.
Într-o mână avea pruncul şi cartea,în cealaltă a luat vâsla şi sărind în barcă a scăpat pruncul în apă.Cartea a cazut în barcă,vâsla s-a dus cât colo şi blânda copilă cu ultimele puteri de-abia a apucat o bucata de scutec de-al copilului şi l-a scos afară din apă dar mort de tot.
A fugit repede cu el la felcerul cel bun dar acesta nu a mai putut face nimic şi copilul a ramas mort definitiv.
Când a ajuns acasă de pe unde fusese ,Charlotte a aflat cumplita veste, şi-a vazut copilul mort şi nepoata leşinata lângă el dar a suportat totul cu demnitate şi calm ca o adevarată doamna ce era dânsa.
Între timp apare şi Maiorul care este mandatat de baron să meargă la Charlotte să o convingă să ceară divorţul.
Este înmormântat copilul .
Când aude pentru ce venise maiorul ,Ottilia îşi face bagajele sa plece la pension definitiv. Eduard prinde de veste şi îi ţine calea să o determine să fie a lui dar buna copilă îşi rămâne credincioasă jurământului şi fuge de el fară să-i vorbească şi se întoarce la Castel.
Maiorul reuşeşte să o convingă pe Charlotte dar Ottilia nu vrea să audă de desparţirea dintre soţi şi stă mai retrasă rugând pe toţi să o înţelegă şi să o lase să se vindece sufleteste după necazul cu înecul copilului şi celelalte.
Ea este din ce în ce mai slabă şi mai tristă .
Îşi pregăteşte din darurile din cufăraşul primit de la Eduard o ţinută extraordinară ca de zână şi dimineaţa este găsită de cameristă îmbrăcată cu aceste veşminte minunate ,moartă ,întinsa pe pat cu picioarele pe cufăraşul ei şi cu flori de nerst(ochiul boului) pe care le iubea atât de mult,în cosiţe.
Durerea tuturor a fost imensă iar înmormantarea minunatei copile simplă dar memorabilă .
Ea a fost îngropată în cripta de sub coloanele bisericuţei pictate de ea şi de arhitect şi de unde îngerii o priveau neîncetat.
Eduard a fost distrus şi buna şi iubitoarea lui soţie Charlotte nu ştia ce să-i mai dea şi să-i mai facă pentru a nu-l pierde .
Maiorul a plecat si el îndurerat de la castel ca să-şi caute de lucru după pofta inimii sale şi poate să-şi găsească şi o soţie care să-l merite şi să-l suporte.

Aceasta a fost reţeaua epică a acestui roman care s-a vândut ca pâinea caldă pe la anul 1810 .
În ingenioasa plasă sunt ţesute multe aprecieri şi idei nobile şi folositoare cu totul valabile şi pentru totdeauna.Ele constitue partea cea mai solidă a acestui roman şi pot fi primite deplin doar dupa o a doua sau o a treia lectura.Referatul de faţă încearcă sa se facă folositor tocmai prin aceea că spunând dinainte story-ul acestei cărti ,cititorul încă de la prima lectură să nu mai caute firul epic ci, dimpotriva ,să urmareasca filosofia marelui autor şi observatiile lui asupra vieţii,ştiinţei, precum şi ale moralei si practicii sociale.

*Goethe,Afinităţile elective,traducere de Eugen Filotti,Edit.Univers 1988