Târgul şi cartea

Eşti sunat din partea unei edituri. O doamnă înfiptă îţi oferă patru cărţi la jumătate de preţ. Le trimite acasă dimpreună cu un volum de P.D.James.V-ar interesa ?

Nu.Atunci, cam ce ?A, carte clasică nu este la ofertă.

Dar de niste enciclopedii, ce spuneţi? Le enumeră şi laudă cu aplicare.Nu poate fi întreruptă pentru că ar fi jignită.Vede totuşi că devine insistentă şi adoptă o notă de vagă dezamăgire cerând voie să mai sune . Eşti de acord şi rămâi cu regretul că iar ai necăjit pe cineva.
Cine are mania să umble pe la expoziţii cam ştie ce îmbulzeală şi năduf e la târgurile de carte şi dacă poate, le evită cautând după închidere ce pofteşte.
Dar anul acesta dacă ai fost mânat de vreun interes la Bookfestul din iunie ai avut o surpriză, dacă nu mai multe.De la intrare chiar.Nu era coadă nici la barierele maşinilor nici la pietoni.Accesul, fără bilet. Parcare unde vrei.Sunt locuri şi la umbră.
Expoziţia nu se mai ţine în pavilionul amiral dar şi ăstalalt e cât stadionul Dinamo.

Înăuntru s-a spart conducta de cărţi .E o viitură de opuri de toate mărimile ,culorile şi gusturile care te zăpăceşte. Aşa a fost în fiecare an dar nu puteai să le vezi de lume,spune cineva.Acum nu te uiti că e pustiu ?Aşa e .Parcă sunt mai mulţi comercianţii şi animatorii.

Ţopăi de la un stand la altul fără să te loveşti,îmbrânceşti şi înghionteşti cu nimeni.

Ce să fie ,pentru că azi era ziua cea mai aglomerată,nu puteai să te mişti mai an ?! Ţi se oferă explicaţii dar nu ai chef să le auzi acuma.
Florin Iaru prezintă de pe un podium un tanar dezabuzat si blescos care a scris o carte subţirică de versuri sau proză ,nu prea reiese din ce se spune.Iaru face paradoxuri şi artificii ,e vesel şi dă cu laude în tânărul autor care se uită plictisit în sus.
La alt ţarc profesorul Simion le zice de la microfon ceva la nişte rătăciţi.E albit tot,slab de curg hainele pe el şi gesticulează amplu cu tocul ochelarilor spre autor.E vorba de un consacrat .Adică Nicolae Breban,care s-a făcut cât malul.Stă răscrăcănat pe un scaun iar de la cămaşa care îi plezneşte pe el i-a sărit un nasture de i se vede burta. Se uită indulgent spre ilustrul prezentator care, făcând o uşoară plecăciune spre el, încheie pe fondul a două aplauze lipăite.

Pierdut parcă,trece ca o umbră de colo-colo Petru Popescu aşteptând să-i fie lansată cărticica de care pană astăzi nu a auzit nimeni .Gloria anilor şaizeci a ajuns un om de-l bate vântul ,poartă un sacou mototolit peste o cămaşă în carouri,de umăr îi atârnă o geantă pleoştită şi are o privire care te-ar obliga sa mergi să-i spui două vorbe bune dacă ai avea tupeu.

Pe un platou relativ central o editură care publică literatură serioasă dar vandabilă, aduce doi spanioli şi cărţile lor.

El ar semăna cu băiatul care îţi spală maşina dar poartă nişte ciocate din piele neagră şi pare un om cumsecade.

Autoarea este o fată semeaţă cu părul inele şi forme sculpturale iar când oferă autograful, ochii întunecaţi sapă adânc în tine să vadă cu cine are de-a face. Scrie în catalană şi lumea o priveşte ca pe ceva exotic.Publicul trage poze şi râde când traducătorul de catalană face confesiuni amuzante despre interpretarea textului.Într-o jumătate de oră totul se termină şi protagoniştii se pupă cu editorii cu aerul că sunt mulţumiţi de treaba lor şi că vânzarea merge bine.

În drum spre ieşire vezi câte un plimbăreţ cu o carte cumpărată în pungă.

În curte o fată dă la ştand păhăruţe cu mostre de cafea . Lumea ia căte două şi mai schimbă o vorbă.

O doamnă frapantă se confesează unui tânăr cu barbişon a la Cuza că nu mai are loc de nici o carte pe rafturi şi ar vrea să mai scape de unele dar nu se-ndură.La rândul său ,domnul pare să o dezamăgească pe dumneaei când o anunţă că de jumătate de an nu a mai scris chiar nimic devreme ce nu vrea să-şi irosească din timpul pentru citit.

Alături se primesc adeziuni la un club de tir şi se încheie asigurări RCA.

Peste drum tramvaiul 41 aşteaptă la capăt de linie călători şi până la urmă pleacă gol.

Apropo

O teribilă nenorocire poloneză produce în aceste zile sentimente de compasiune şi de preţuire.
Sunt evocate mândria acestei naţii,refuzul compromisului,disponibilitatea pentru sacrificiu şi chiar alura exemplară a capilor acestei Ţări.
Polonezii sunt astfel făcuţi încât să nu se lase hibridaţi sau integraţi pentru că de asimilat nimeni nu a putut-o face până acuma.Forţaţi să accepte comunismul ei au făcut-o în felul lor şi însuşi Stalin găsea că acest comunism stă asupra Poloniei ca o şa pusă pe o vacă.

Când polonezii au revenit la capitalism, iarăşi a făcut-o în felul lor luptând pentru corectitudine şi reciprocitate din partea partenerilor ,fără să dea un pas înapoi decât pentru a declanşa un elan mai zdravăn.Iar conducătorii lor nu au lăsat niciodată impresia că doresc numaidecât iubirea poporului ci că luptă pentru interesele reale ale naţiei şi ale Poloniei.
Polonezii au ştiut şi au înţeles că doar rămânând polonezi vor fi autentici,puternici şi ascultaţi şi că oricât vor încerca să se travestească în engleji,franceji ori nemţi vor rămâne până la urmă tot nişte travestiţi caraghioşi.Aşa că nu lasă din ce-i al lor nici atâta.

E adevărat că la fel fac şi nemţii,ungurii,cehii,slovacii,catalanii,sârbii,francezii şi alţii.
La polonezi mai ar fi ceva în plus : îndârjirea pe care o pun pentru apărarea limbii.
Foarte mulţi polonezi cunosc şi alte limbi,mai ales la nivel bazic,dar limba maternă nu o uită,nu o strică şi nu o trădează.
Oficialii o vorbesc în mod corect şi se expun ca exemple în această privinţă.Iar în privinţa scrierii în polonă nimeni nu face nici un rabat.
Problema cea mai interesantă aici sunt diacriticele.

S-ar putea ca limba poloneză să fie cea mai bogată limbă în diacritice dintre cele cu grafie latină.Cu toate astea ,cei care au ceva de scris,au minima preocupare de a scrie cu diacritice pentru că altfel nu ar fi înţeleşi şi nici nu ar dori nimeni să-i înţeleagă mai mult ca pe analfabeţi.
Oamenii au tastatură cu fonturi poloneze iar cei care nu au şi le instalează în trei minute singuri sau apelează la cineva să o facă.

Un caz oarecum asemănător ar fi în Franţa unde engleza cotropeşte toate zonele şi mimetismul unor naturalizaţi are sensibilităţile sale.De aceea autorităţile primesc petiţiile oricărui citoyen numai daca sunt scrise de mâna.Nimeni nu se mai poate scuza că nu are fonturi Fr. Voila !

La noi suntem ,în aceste domenii , ca într-un parc de distracţii.
O persoană publică vine de la ea de acasă cu o vorbire în care sunetul i nu este pronunţat după sunetul r . Încă de la începuturile sale, dumnealui se propteşte cu mâinile pe masa de discuţii şi zice ţărle,salarle,sforle,adunărle în loc de ţările,salariile,sforile şi adunările.

Niciodată nu spune altfel ,măcar din greşală.Până la urmă e treaba lui iar unii ar zice că nu-i poţi cere mai mult.Grav este însă că au început şi alţii să vorbească la fel şi la tele dar şi prin tramvai sau la market.

Când este de redactat un text toată lumea aproape nu mai scrie â,ţ,ă,ş,î ci a,t,a,s,i . Asta ridică multe dezavantaje.

În primul rând, scrierea fără diacritice se face cu limba legată.
Nu se poate scrie ţânc,başca,muşcă,şapă,tuşă,etc. fără să nu se înţeleagă tanc,basca,musca,sapa,tusa.Ceea ce e cu totul şi cu totul altă mâncare de peste.Hm.

Pe urmă ,un act oficial este lovit de nulitate dacă cineva invocă erori de redactare ceea ce poate crea complicaţii şi pagube.
Apoi, cineva care are altă limbă maternă şi traduce un text din română, ce poate face dacă în text scrie că un barbat ducea un tanc de mana ?

Nu în ultimul rând, oricăruia dintre cei care scriem eludând diacriticele ni se poate imputa o lene structurală iar răuvoitorii ar putea să ne suspecteze de un analfabetism în curs de instalare.

Ar mai fi şi alte motive pentru care diacritcele ar trebui reaşezate în drepturi dar pragmaticii anunţă şi unul pentru care ar trebui să renunţăm la ele : mesajele text formulate cu diacritice pe telefonul mobil sunt mai scumpe.Adica o literă dintre diacritice este contorizată ca având două semne.
Până acolo însă, rămânem aceiaşi permanenţi debitori ai limbii noatre materne.Unii mai mult,alţii mai puţin.

Afinităţile elective - epica *

În manieră tip "referat de liceu " pentru uzul cititorilor ocupaţi.

Urzeala poveştii este deasă şi strânsă.Ţeserea ei începe într-un ţinut bavarez ,pe la anul 1800 ,într-un loc de basm la castelul baronului Eduard care este un bărbat în floarea vârstei,frumos,zdrăvan la cap şi la inima dar extrem de bogat.
Ţinutul pe care îl stăpâneşte este de o frumuseţe rară şi castelul său este aşezat în mijlocul acestei minuni a naturii.Domeniul are munte,păduri şi pădurici,petice de câmpie şi iazuri .El este populat cu sate pitoreşti,hanuri şi cârciumioare iar oamenii sunt de treabă şi în relatii bune cu seniorul lor.Toata lumea e cumsecade, amabilă şi prevenitoare.Pâna şi cerşetorii sunt politicoşi şi educaţi fiind manevraţi astfel încât să nu deranjeze mai mult decât e permis.
Soţia baronului se numeşte Charlotte şi este o femeie de o frumuseţe neasemuită şi cu toate calitaţile posibile ,calităţi pe care autorul le reaminteşte insistent în cursul poveştii.
De altfel, toată distribuţia este alcătuită numai din persoane cu o probitate deosebită şi cu nişte caractere ideale.
Minunata femeie,soţia lui Eduard – pe care destul de târziu autorul ne spune că îl mai cheamă şi Otto- are deja un trecut interesant.
În prima lor tinereţe Eduard si Charlotte se întalniseră şi se plăcuseră foarte mult.Eduard a facut atunci o pasiune nebună pentru ea şi e pornit rău să se însoare cu dumneaei.Părinţii lui Eduard nu aproba sentimentele tânarului din motive de avere şi de rang ale fetei şi îl expediaza pe Eduard într-o călatorie lungă în care să aiba vreme să se răcorească.
În timp ce el era plecat, Charlotte se mărită cu un mare senior, bogat şi foarte bătrân căruia după un timp cuviincios îi daruieşte o fată pe nume Luciana.
Când Eduard se întoarce din călătoria lui, o gaseşte pe Charlotte mai mult sau mai puţin liberă pentru că bunul ei bărbat care o iubea ca pe ochii din capul lui foarte bătrân ,murise .Între timp mor şi părinţii lui Eduard şi acesta moşteneste averea precum şi rangul nobiliar.Deoarece nimic nu-i mai încurcă, Eduard şi Charlotte se căsătoresc şi sunt fericiţi de nu se poate.
Fata Charlottei,Luciana,crescută pană să ajungă la o vârstă convenabilă de o soră a mamei Carlottei,este dusă la un vestit pension de fete nobile unde se face remarcată prin tot felul de talente şi însuşiri.Acestea reies din rapoartele regulate pe care directoarea aşezământului i le trimite minunatei baroane .
În câteva cuvinte ,Luciana este descrisă de catre grozav de priceputa directoare ca fiind cea mai frumoasă,deşteaptă şi populară elevă dintre toate fetele de la pension şi de pe pământ. Adică la fel ca însăşi mama fetei-Charlotte –care fusese şi ea elevă pe acolo.
La acelaşi pension mai e internată şi o nepoată a Charlottei pe nume Ottilia şi care era tot în grija ei dupa ce mama acesteia – sora Charlottei – murise .
Despre Ottilia directoarea nu prea se pronunţă pentru că nu îi erau pe plac purtările blândei copile şi îl lasă pe asistentul şi ajutorul ei să facă rapoartele.
Printre altele reiese că în timp ce Ottilia e retrasă ,tăcută şi nu mănancă tot din farfurie ,Luciana e vioaie,activă şi manâncă pe săturate.
Asistentul însă o apreciază pe nepoată şi din rapoartele sale transpare că Ottilia avea un comportament cam de călugariţă şi nu de fată de societate .Ea era nespus de blândă,tăcută ,serviabilă şi prevenitoare .
Rezultatele ei mai slabe la învăţătură se datorau nu faptului că era grea de cap ci pentru că buna Ottilia nu dorea sub nici o formă să fie remarcată şi prefera să stea mai în spate ,să ajute şi să facă lucruri temeinice şi serioase.
Charlotte,nevasta multiubită a lui Eduard îşi iubea şi respecata grozav soţul şi era cu totul devotată acestuia.Ea conducea casa, ceea ce era cam greu dacă socotim că avea în grijă un castel enorm plus alte acareturi ,plus acte de binefacere,vizite,primirea de musafiri ,etc.
Nu în ultimul rând trebuia să se ocupe de ea şi să întreţină fierbinte dragostea minunatului ei soţ.
Pe lângă toate aceste daraveli ea îşi pune în cap să reamenajeze domeniul şi se apucă de asta cu pasiune şi avânt.
Între altele începe să facă un drum spre un promontoriu cu o privelişte fantastică şi să construiască acolo o căbănuţă de odihna si reverie.Ea ar vrea ca până la ziua lui Eduard să dea gata căbănuţa cea pitorească ca să-i facă o bucurie bărbatului.
Între timp ,lui Eduard –care avea şi el planurile sale de amenajare- îi vine o idee nouă.
De câtva timp tot primeşte scrisori de la un amic de tinereţe şi de călătorii şi care e maior ieşit din armată cum era de fapt şi Eduard.
Pentru vremea lor şi poate şi pentru a noastră ,un militar cultivat era socotit ca un vârf social de necontestat, ne spune Goethe.
Maiorul se tot vaită în scrisori că nu-şi gaseşte o ocupaţie în care să fie mulţumit de ce facea şi să-i pună în valoare talentul şi cunoştinţele.Avea un serviciu bun dar unde trândăvea şi nu prea făcea nimic dar asta nu-l mulţumea .Normal că maiorul nu este însurat că altfel nu s-ar mai fi plâns, poate.
Eduard îi spune nevestei de caz şi o lasă, să se gândească dacă nu ar fi bine să îl cheme la ei să se ocupe de tot felul de amenajări şi proiecte pe care tânărul baron le avea în cap.
Charlotte se lasă greu, şi tot amână răspusul până când nu mai are încotro şi se decide că da,ar putea veni .Dar că nu ştie cum să facă pentru că se mai ivi o problemă care se cere lămurită. Care să fie ?
Ottilia o cam feştelise la pension pentru că la nişte examene,cu felul ei de a fi, nu dăduse rezultatele aşteptate şi directoarea cam dorea să scape,măcar pentru o vreme, de ea de pe acolo nu cumva să le molipsească şi pe celelalte duduiţe de notele ei mici şi purtarea ei prea blândă şi tristă.
Şi ?
Şi că Charlotte s-a gândit sa o aducă puţin la castel - dacă Eduard e de acord – unde s-ar putea sa-i fie stăpânei casei de ajutor şi să înveţe să conducă şi ea o casă pentru când se va mărita. Deşi erau puţine speranţe pentru că ea era săracă lipită şi nu prea fâşneaţă pentru ca să puna vreun băiat ochii pe dânsa.
Eduard e de acord fara nici o reţinere şi atunci şi soţia lui consimte să vină Maiorul, dar mai cu reţinere.Maiorului i se dau mai multe camere într-o aripă a castelului şi Ottiliei o cameră a ei pe langă mătuşa sa dragă şi scumpă.
Blânda şi frumoasa fată prinde repede treburile casei şi în scurt timp ea va face toate cele în gospodărie .
Maiorul cel hotărât şi frumos şi pe deasupra galant se bucură şi el de preţuirea la toţi inclusiv a lui Eduard cu care se retrage destul de des să facă planuri,să deseneze schiţele proiectelor şi să bea vin.
Societatea se reuneşte seara şi face muzică ori citeşte Eduard ceva din diferite carţi iar maiorul şi încântătoarele femei ascultă.
Maiorul cântă la vioară şi este acompaniat cu măiestrie la pian de baroneasă .
Eduard cânta şi el la flaut dar mai slab pentru că uneori o ia prea repede iar alte ori se lălăieşte. Din acest motiv e greu de acompaniat dar nu şi pentru Ottilia care se întelege din priviri şi simte ritmul inimii lui Eduard care începe încet-încet să se topească după tânară şi blânda copilă.
Maiorul se apucă de treabă şi are nevoie de consimţământul Charlottei pentru unele amenăjari şi o însoţeşte pe aceasta pe câmpuri ,văi şi poteci ca să obţina aprobările şi…le cam obţine - dar discret.
Cititorul dacă vrea să înţeleagă ,bine,dacă nu,iar bine.
Autorul nu insistă,aparenţele suntpăstrate dar nu chiar exagerat de bine.
Din când în când pe la domeniu trece un prieten al lui Eduard dar şi al tuturor vieţuitorilor ţinutului pe nume Mittler .[Celelalte personaje au numai prenume,el este singurul care poartă nume de familie] Acesta este un fost preot care s-a lăsat de meserie şi s-a făcut avocat din dorinţa de a împaca oamenii în numele Domnului.Este în permanentă alergatură şi nu se opreşte decât dacă e undeva un necaz,niciodata acolo unde e linişte şi pace.
Deocamdată strigă de la poartă şi întreabă dacă la domeniu este vreun necaz şi cum i se răspunde că nu este, nici nu vrea să audă să intre şi dă pinteni calului spre angaralele sale. Frumos ,nu ?
El spune că oamenii sunt nefericiţi,se cearta şi se despart din cauză ca nu au rabdare.Şi explica.Nu este de acord cu adulterul sau desfacerea căsătoriei şi unde miroase ceva despre acest risc, intervine,unelteşte,face-drege şi rezolvă.
Ca o paranteză ,Goethe care a fost şi om de ştiintă, aminteşte că un corp compact chimic,în prezenţa unei alte substanţe se poate separa în substantele componente şi una dintre ele să se unească dimpreună cu substanţa intervenţionistă şi să formeze un alt corp nou şi stabil şi solid.
Dacă o substanţă dintr-un corp are afinitaţi cu o alta substanţă nou aparută şi ele sunt puternice ,ea se desprinde din legaturile anterioare care sunt mai slabe sau au fost slăbite şi se uneşte sub foarma altui corp.
Depinde după afinităţi ,s-ar putea zice.
De aici titlul romanului adică Afinitatile elective.
Fiind o lege a naturii ea se aplică şi la regnul mineral dar şi la cel biologic ,n-ai ce face .Legile naturii sunt mai tari ca cele ale societăţii şi nu ai cum să te pui contra, spune autorul, că iese rău .
Uneori oamenii încearcă să se lase în voia legilor naturii dar să nu se lupte nici cu legile oamenilor şi să le împace pe amandouă câte un pic.
Aşa fac şi doi vechi prieteni ai lui Eduard şi nevestei sale ,un conte deosebit de bogat ,frumos şi deştept şi o contesă nemaivăzut de frumoasă şi înţeleptă care se iubesc pe veci dar nu se pot căsători deşi doamna contesă ar fi liberă pentru că tocmai i-a murit distisul şi devotatul ei bărbat, lăsând-o putred de bogată dar contele nu poate primi divorţul din partea soţiei sale care este şi ea o femeie de toată isprava dar cam habotnica ,deducem noi,din motive pe care doar ea le ştie şi pentru care nimeni ,bineinteles, nu o acuză.
Numai că aceşti doi porumbei duc în fapt o viaţă împreună,sunt foarte galanţi unul cu altul şi se sorb din ochi în permanenţă.
Ei ajung la castel în vizită şi se distrează în fel şi chip cu gazdele lor.
Contele e foarte cult şi influent la curte dar e destul de visător şi preocupat de a fi pe placul tuturor doamnelor dar mai ales contesei lui.
Contesa însă miroase care e treaba şi vede că Eduard e topit după Ottilia şi o cam pune în gardă pe Charlotte fără să-i pomenească şi de faptul că a obsevat că şi ea îl cam place pe maior.
Se bagă în afacere şi o sfătuieşte pe Charlotte să o trimită pe micuţa ei nepoată de pe acolo şi îi aranjază sa o ducă la o mare familie nobiliară care are o fată de vârsta Ottiliei şi să trăiască acolo ca o soră bună acesteia.
În prima seară contele îi cere lui Eduard să facă ceva să-l ducă fară să ştie nimeni, la contesa lui în cameră.
Eduard o ia pe un tunel secret şi îl bagă pe o uşa secretă la contesă dar când să se întoarcă i se stinge lumânarea şi nu ştie pe unde să se mai întoarcă.Atunci începe să zgârâe la uşa soţiei sale, virtuoasa Charlotte ,care îi dă drumul în cameră şi Eduard în noaptea aceea se culcă în patul soţiei sale mai mult de nevoie pentru că în patul lui nu mai putuse ajunge.
Între timp contesa îl bate la cap pe conte să-i caute un post bun Maiorului pentru ca acest tânăr avea prea mari merite ca să nu şi le pună în valoare mai bine şi să-şi facă şi el un viitor ,la urma urmei.
Contele nu-i poate refuza nimic graţioasei lui iubite , se pune în mişcare şi-i găseşte repede ceva avantajos Maiorului care trebuie însă să se hotărască pe loc dacă pleacă.
Maiorul se hotareşte şi promite destul de greu că va pleca .
El va trimite în locul lui un tânăr priceput,modest şi chipeş, arhitect care să-i ducă până la final proiectele începute.
Charlotte,după ce pleacă perechea de porumbei Conte-Contesă ia legatura cu Eduard şi îi cere încuviinţarea să o trimită pe Ottilia la familia cu care aranjase Contesa să o primească pe blânda şi sărmana copilă.Copila - care între timp se dovedise a fi plina de cele mai alese calităţi şi de mare ajutor şi preţuire pentru toată lumea - se sărutase cu Eduard de cateva ori ,primise cadouri de la el şi biletele de amor.Era plină de iubire şi devotament faţă de el dar o respecta enorm şi pe minunata ei mătuşă ca să lase lucrurile să evolueze aiurea.
Eduard când aude asta sare ca ars şi nici nu vrea să audă de îndepartarea Ottiliei,ba mai mult insistă să nu mai plece nici maiorul ca să aiba şi buna sa soţie pe cine să iubească.
Lucrurile rămân nelemurite deocamdată şi sunt întrerupte de finalizarea căbănuţei din deal pe care o pornise Charlotte când se dă o petrecere care se ţine de ziua onomastică a lui Eduard şi a maiorului pe care îi cheama pe amandoi si Otto.
Petreceri,muzici ,lume multa .
Maiorul mai începuse şi ridicarea altei case, mai mare, în deal ,care este inaugurată la insistenţele lui Eduard de ziua Ottiliei.
Un cadou pentru Ottilia de la Eduard sub forma unui cufăraş minunat plin cu tot felul de bijuterii,mătăsuri ,pantofiori şi alte podoabe pentru minunata copilă.
La petrecere se adaugă şi o ieşire seara,dimpreună cu lumea din sate,pe malul lacurilor nou amenajate unde era preparat să evolueze şi un joc de artificii aranjat în secret de Eduard ca surpriză pentru minunata Ottilia.
Se iscă o busculadă, mai multi oameni cad în apă şi reuşesc să iasă dar un tânar se îneacă. Maiorul lasă totul de-o parte şi sare în mijlocul lacului şi îl scoate pe flăcău afară.Îl cară repede la felcerul castelului care e foarte priceput şi-l scoală pe înecat din morţi numai el ştie cum.
Focul de artificii e pornit dar nimeni nu mai are chef de el pentru ca toata lumea fuge de frică şi oroare.
Maiorul pleacă aşa cum a promis şi în locul său vine tânărul ,frumosul,priceputul şi distinsul arhitect propus de maior, care se va apuca de treaba.
El va picta dimpreuna cu Ottilia bisericuţa de pe domeniu,va reamenaja împreună cu Charlotte cimitirul şi va continua până la definitivare lucrul la ermitajul de sus unde mai târziu se vor muta cele două minunate si virtuoase femei Ottilia şi Charlotte să trăiască în mijlocul naturii binecuvântate.
Charlotte simte că e însărcinată şi îi face baronului - soţul ei - unele aluzii pe care el nu le pricepe şi îi dă înainte cu Ottilia lui însa cu eleganţă şi repect pentru buna sa nevastă.Care nevastă îi aminteste că Ottilia trebuie să plece spre binele ei de acolo .
Eduard,mai să turbeze dar nu are ce să facă şi caută o soluţie acceptabilă.
Singura pe care o gaseşte este să plece el de acasă numai să ramană Ottilia la castel,promiţând ca nu o va vedea niciodata daca ea va ramane acolo dar dacă pleaca nimic nu-l va împiedica să o întâlnească.
Zis şi facut.
Bărbatul pleacă de la castelul său şi se mută la o casă mai mică de prin jur dar care casă e foarte frumoasă şi discretă fără să ducă lipsă de ceva, inclusiv de linişte.
Până la urmă Eduard se hotărăşte să-şi joace soarta şi se reactivează ca militar şi plecă pe front unde luptă fară nici un fel de cruţare într-unul dintre numeroasele războaie ale perioadei. Şi e drept că avea de unde să aleagă.
Dar norocul încă îi surâde viteazului şi cinstitului baron şi deşi în jurul sau pier oameni şi chiar el însuşi se alege cu pălăria găurită de gloanţe, scapă întreg la trup şi la minte din campania militara ba şi îngreunat de medalii şi onoruri.
În timp ce întristatul Eduard era pe la razboaiele lui ,la castel sosea fermecatoarea ,bogata si adorata fiică a Charlottei adică Luciana.Aceasta este însoţită de un tânăr frumos peste poate,putred de bogat şi nobil de zeci de generatii care este logodnicul Lucianei şi este în stare să-i dea nu numai luna de pe cer dar sa-i rabde şi toate mofturile şi capriţurile .
Frumoasa tânără este primită cu cea mai mare dragoste de minunata sa mamă şi de buna ei verişoară care fac şi ele tot ce pot să o facă fericită pe minunata copilă.
Sunt date petreceri peste petreceri,musafirii nu contenesc să vină iar servitorimea aleargă ameţită încontinuu ca să-i facă pe plac graţioasei şi neastâmpăratei Luciane care e un pic geloasă pe Ottilia şi îi face unele mici mizerii de care blânda fată nici nu ţine seama în înţelepciunea şi bunătatea ei.
Ottilia trezeşte interesul tânarului arhitect care o caută peste tot,măcar să respire acelaşi aer cu al ei dar minunata fată nici nu observă ce e şi îsi vede de ale sale fiind în continuare iubită de toată lumea de la grădinar până la preot şi de la felcer până la florile din seră pe care le îngrijeste cu atâta devotament fară să-şi uite alte îndatoriri casnice şi mondene.
Pentru că între timp la castel vine în vizită un lord englez,mare calător,şi însoţitorul lui ,un mare erudit şi înţelept care sunt recomandaţi de Eduard şi de aceea sunt primiţi cu plăcere de minunatele femei.
Ei se plimbă prin domeniu,fac recomandari arhitectului şi doamneleor,le ţin o plăcută companie şi le relatează diferite întâmplări din viaţa lor tumultoasă .Ba la un moment dat însoţitorul lordului le spune o nuvelă destul de interesant încastrată în structura romanului dar care le cam oripilează pe doamne deoarece subiectul ei se potriveşte cu situaţia delicatelor femei exact ca pumnul pe ochi.
Ei pleaca destul de precipitat lăsând ,mai ales pentru cititori , multe învăţăminte şi sfaturi remarcabile.
Între timp mai trece şi Mittler pe la castel şi află de la Charlotte că aşteaptă un bebe şi mulţumeşte Domnului că s-a rezolvat problema şi că e voia divina ca Eduard şi nevasta lui să nu se despartă.
În aceeaşi perioadă Eduard se întoarce la casa lui din preajma castelului şi face preparative de convingere a Charlottei pentru divorţ .
Între timp însă Charlotte naşte un baieţel adorabil asistată de toate distinsele şi nobilele femei de prin imprejurimi care îl găsesc că seamană teribil cu Eduard dar Ottilia când îl vede îşi aminteşte deândată de Maior şi rămâne mută ,deci nu se pronunţă.
Charlotte nu e mulţumită de doica pe care o găseşte şi renunţă la ea şi lasă băiatul în grija devotatei Ottilia care îl hraneşte cu lapte de vacă îndoit cu apă,îl îngrijeste ca o mamă ,ba chiar mai bine .
Printre alte calitati frumose minunata Ottilia are si darul lecturii,adica îi place să citească tot felul de carţi serioase şi folositoare şi asta chiar în timp ce se plimbă uneori cu copilul în braţe.E singura ei plăcere şi asta o va duce la pierzare.
Gândul ei era tot la Eduard însă ea jurase scumpei sale mătuşi că nu va dori să-l mai vadă vreodată şi nici să aparţină vreunui alt bărbat.
Mătuşa credea că e prea mult şi îi spune că nu poate trăi în monahism în vremurile moderne şi că ,iată,domnul cel înţelept care îi fusese profesor la pension era interesat de ea şi că ar vrea să se unească, cu Ottilia în căsătorie şi să conducă împreună pensionul.
Ottilia respinse cu blândeţe dar hotărâtă acestă variantă şi o rugă să nu-i mai pomenească de ea.
Mergând spre castel,Ottilia a vrut să scurteze drumul trecând lacul cu barca.
Într-o mână avea pruncul şi cartea,în cealaltă a luat vâsla şi sărind în barcă a scăpat pruncul în apă.Cartea a cazut în barcă,vâsla s-a dus cât colo şi blânda copilă cu ultimele puteri de-abia a apucat o bucata de scutec de-al copilului şi l-a scos afară din apă dar mort de tot.
A fugit repede cu el la felcerul cel bun dar acesta nu a mai putut face nimic şi copilul a ramas mort definitiv.
Când a ajuns acasă de pe unde fusese ,Charlotte a aflat cumplita veste, şi-a vazut copilul mort şi nepoata leşinata lângă el dar a suportat totul cu demnitate şi calm ca o adevarată doamna ce era dânsa.
Între timp apare şi Maiorul care este mandatat de baron să meargă la Charlotte să o convingă să ceară divorţul.
Este înmormântat copilul .
Când aude pentru ce venise maiorul ,Ottilia îşi face bagajele sa plece la pension definitiv. Eduard prinde de veste şi îi ţine calea să o determine să fie a lui dar buna copilă îşi rămâne credincioasă jurământului şi fuge de el fară să-i vorbească şi se întoarce la Castel.
Maiorul reuşeşte să o convingă pe Charlotte dar Ottilia nu vrea să audă de desparţirea dintre soţi şi stă mai retrasă rugând pe toţi să o înţelegă şi să o lase să se vindece sufleteste după necazul cu înecul copilului şi celelalte.
Ea este din ce în ce mai slabă şi mai tristă .
Îşi pregăteşte din darurile din cufăraşul primit de la Eduard o ţinută extraordinară ca de zână şi dimineaţa este găsită de cameristă îmbrăcată cu aceste veşminte minunate ,moartă ,întinsa pe pat cu picioarele pe cufăraşul ei şi cu flori de nerst(ochiul boului) pe care le iubea atât de mult,în cosiţe.
Durerea tuturor a fost imensă iar înmormantarea minunatei copile simplă dar memorabilă .
Ea a fost îngropată în cripta de sub coloanele bisericuţei pictate de ea şi de arhitect şi de unde îngerii o priveau neîncetat.
Eduard a fost distrus şi buna şi iubitoarea lui soţie Charlotte nu ştia ce să-i mai dea şi să-i mai facă pentru a nu-l pierde .
Maiorul a plecat si el îndurerat de la castel ca să-şi caute de lucru după pofta inimii sale şi poate să-şi găsească şi o soţie care să-l merite şi să-l suporte.

Aceasta a fost reţeaua epică a acestui roman care s-a vândut ca pâinea caldă pe la anul 1810 .
În ingenioasa plasă sunt ţesute multe aprecieri şi idei nobile şi folositoare cu totul valabile şi pentru totdeauna.Ele constitue partea cea mai solidă a acestui roman şi pot fi primite deplin doar dupa o a doua sau o a treia lectura.Referatul de faţă încearcă sa se facă folositor tocmai prin aceea că spunând dinainte story-ul acestei cărti ,cititorul încă de la prima lectură să nu mai caute firul epic ci, dimpotriva ,să urmareasca filosofia marelui autor şi observatiile lui asupra vieţii,ştiinţei, precum şi ale moralei si practicii sociale.

*Goethe,Afinităţile elective,traducere de Eugen Filotti,Edit.Univers 1988

Frigul în pericol

E greu de presupus ce ne-am face fară de frig .

Unora nici nu ne trece prin minte varianta aceasta dar cei mai mulţi vor spune că ar fi o mare bucurie . Din păcate ar fi o mare pacoste.

Toată viaţa noastră ar fi praf şi civilizaţia s-ar întoarce la începuturi şi acolo ar rămâne .

Nu este nici un paradox în a spune că frigul este bun şi când e cald şi când nu e .Sau e bun chiar şi cănd e frig şi când nu,dacă doriţi.

Avem cunoştinţă că toate cititoarele nostre sunt graţioase şi cochete .Nu am dori de aceea să le aducem în atenţie absurda ipoteză după care iarna aceasta vor fi consemnate numai temperaturi caniculare .

Ce s-ar face oare cu preocuparea acestor fermecătoare făpturi de a debuta printre primii fulgi de zapadă plutind pe cizmuliţe sclipitoare,învăluite în blănuri uşoare şi pufoase ,încoronate de căciuliţe nostime şi

elegante ?

Ce argumente geniale vor trebui lansate pentru a opri lacrimile frumoşilor ochişori şi creşterea boticurilor bosumflate de ciudă ? Mai bine nici să nu ne gândim la asta . Ar fi o serioasă problemă.

La fel de serioasă ar fi şi lipsa frigului nu numai pentru omul-de –zăpadă dar şi pentru largi categorii semantice care produc,vând,promovează,importă şi exportă frigul dar se şi zbat să ne ferească de el sau să ne facă să ne distrăm pe baza minunatului de frig.

Ce s-ar alege de marile manufacturi care produc schiuri,patine,clăpari,ciorapi de lână şi mănuşi cu un sigur deget ori mai multe ?

Ce s-ar face cu producătorii de îngheţată pe băţ sau fără băţ ?

Dar cu porţile de rai de la Aluniş,Semenic sau Innsbruck ?

În faţa acestor fenomene,doar privind ,inima îşi schimbă ritmul,aerul are un gust grozav iar ochii văzănd măreţia şi imacularea panoramei au trebuinţă de o mână de poet ca să poată arăta ce se vede.

Fie şi numai că făra frig dispariţia Tirolului ar fi iminentă,umanitatea tot ar trebui sa-şi adune forţele ca să ţină frigul la locul său .

Deocamdată se pare că o astfel de ipoteză e totuşi greu de acceptat mai ales de când cu moda încălzirii globale . Potrivit acestui relativ recent fenomen, cu cât încalzirea globală prognozată este mai alarmantă cu atât gerurile sunt mai straşnice şi nasurile mai roşii iarna, pe acolo pe unde ea vine.

Pe această bază nu au întârziat să apară şi profitorii frigului ca să nu le zicem chiar şarlatani.

Începutul se pare că a fost făcut de negustorii litorali care nu aveau în ce să bage câştigurile de peste vară şi nici cum să le sporească.

Aşa a debutat ,bine preparată mediatic,o furibundă campanie de anvelopare a blocurilor .Cu bani buni şi mulţi, firme şi firmuliţe se apucă să îmbrace locuinţele cu plăci firave de polistiren pe care le vopsesc după aceea în culori fanteziste şi enervante.

Ei asigură pe beneficiari că după ce lucrările vor fi gata, temperaturile din casă vor fi cu până la trei grade mai ridicate dacă nu deschidem ferestrele .

În camere nu vor mai intra prea uşor vânturile de afară .

Faptul că nici vânturile din interior nu vor mai avea pe unde ieşi nu mai contează.

Suntem intr-un sistem termodinamic închis unde chiar dacă există pericolul să leşinăm din lipsă de oxigen vom leşina la o temperatură agreabilă şi nu în frig ca eschimoşii din Alaska.

Cârcotaşilor care se lasă mai greu convinşi un dom-inginer le spune ceva de teorema lui Nernst reformulată de Plank, le bagă sub nas formula,şi ca ultim argument averizează că doar mata din tot blocul te pui contra şi că majoritatea a hotărît .

Chiar dacă e o aiureală ca aia cu repartitoarele de la calorifere ? Chiar,hai că am treabă .

De ce nu s-o apuca el să anvelopeze conductele ciuruite care aduc bruma de caldură tocmai de la marginea oraşului nu mai apuci să-l întrebi pentru că scapă cu fuga.

In aceeaşi perioadă Prinţul Charles şi-a cumpărat o casă de paiantă pe la Viscri,face focul cu lemne în sobă şi până se încălzeşte dârdâie ,strănută şi râde .Nu o fi aflat de principiul al treilea al termodinamicii sau nu o fi la curent cu scamatoria anvelopărilor ?

Dacă cineva îl întâlneşte pe Alteţa-sa ar fi bine să-l întrebe ,cu toata deferenţa, de ce nu- şi poceşte casa din Viscri .Mai ales că majoritatea a cam hotărât şi că bani de spart pe aiureli sunt gârlă .

CONCURS

In fiecare vară între Sf.Petru si Sf.Ilie se ţine un mare Concurs de Titularizare.
El se face pentru a statornici intr-o slujbă nobilă dar plina de privaţiuni pe cei care duc greul educaţiei copiilor şi tinerilor Ţării.
Cu această ocazie profesoarele şi profesorii sunt supuşi unui prim set de mizerii care vor continua pâna la ieşirea dumnealor la pensie iar uneori şi după aceea.

În intervalul celor câteva zile cât ţin înscrierea, probele şi avizarea rezultatelor, opinia publică de mahala stă cu gura căscată şi asistă la întrecere căutând prilej de zeflemea .
Ziarele trimit reporterii iar televiziunile dubele cu antenele parabolice ridicate pe la gardurile centrelor regionale.
Larma adună în zonă mâncatori de seminţe sau de îngheţată , pensionari mai curioşi, precupeţi de marunţişuri, gospodine şi pungaşi de buzunare.
La aceştia se adagă ceata de rude a concurenţilor risipită prin maşini pe la garduri sau la umbră ,sub copaci.

Toate momentele concursului sunt apreciate dar cel mai savurat este acela în care se aduc rezultatele la geam .
Atunci prostimea cu mai multă sau mai puţină şcoală simte miros de sânge in gură şi găseşte ocazia de a-şi râde de o castă nobilă căreia ar trebui să i se plece până la pământ şi să-i sărute urmele picioarelor.

- Ia uite,frate ! Aia a luat doi treizeci .E moacă rău ,la ce dreacu o mai fi venit ?

- Băi nene, ăsta e proful meu de mate .A suplinit la noi.Şase şi cinşpe .E bâtă rău, nene .
- Hă ,hă ,păi dacă el e de şase, tu nu faci mai mult de patru nici dacă stai în cap.Hă,hă,d-aia eşti tu prost,vezi ?

- Cum ţi-am spus şi mai de vreme la jurnalul de la cinci, într-adevăr Melania ,anul acesta rezultatele este dezastroase .Jumătate din concurenţi nu au trecut de nota 6 ,jumătate au note între şase şi şapte cinzeci iar o treime între şapte cinzeci şi opt şi ceva.Nimeni nu a luat nota zece ceea ce mă face să mă gândesc că învăţământul este un dezastru.Ministra educaţiei ar trebui ...etc.

Dacă nu se întâmplă o nenorocire sau un personaj public nu face o mare porcărie , presa numai pe asta bate.
Profesorii sunt proşti pentru că au luat note mici la concurs .

Dar.

Câtă lume ştie ce va să zică vorba asta concurs ? Câţi au dat oare un concurs vreodată ? Câţi ştiu ce chin este să înveţi luni de zile materii aride şi complicate până la nivel de literă ?
După cum se vede,foarte puţini .

De aceea ar fi bine de ştiut că la un concurs nu mărimea absolută a notei contează ci ordinea în care se plasează în funcţie de ea concurenţii, care îşi aleg după aceea locurile.
Unul cu nota trei se clasează inaintea celui cu doi iar cel cu 0,50 după cel cu 1.De-aia e concurs .Şi ar trebui să poţi lua concursul şi cu nota 1 dacă sunt locuri.
Examenul e cu totul altceva .

Pe dealtă parte subiectele de concurs sunt aşa formulate încât să fie extrem de dificile ,ambigui , etc. şi mai ales trebuie rezolvate într-un timp mult mai scurt decât ar fi necesar.
Corectura lucrărilor se face cu rigiditate şi de fiecare dată în dezavantajul aplicantului, după baremuri şi sisteme complicate şi discutabile.
Mai sunt şi alte aspecte revoltător de dure şi nedrepte dar concursul este ca un fel de război. Iar la război – ca la război .

De aceea, scumpi concitadini cu mintea odihnită şi cu mare aplecare ironică ,sunt notele atât de mici cum vi se par Dvs.

Prin urmare,înainte de a ne distra pe seama bunilor noştri - sau ai copiilor noştri – profesori, mulţi dintre noi ar trebui să râdem mai degrabă de ce ne aducem aminte .

Nota autorului

În ceea ce mă priveşte ar trebui să prezint scuze tuturor profesorilor mei pentru acest text caraghioz ,ciuruit de tot felul de grşeli de ortografie,gramatică,logică,etică ş.a, cu rugămintea să mă creadă că pe viitor o să mă străduiesc să le reduc şi cu asigurarea că la un concurs de scris texte nu voi îndrăzni să mă duc vreodată.
Bunii mei profesori au făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru mine dar de cum am ieşit numai eu sunt vinovat.

Doctorul Teacă

Din
când în când ne iese în faţa ochilor la fereastra dinspre afară un buştean negricios gătit în straie prăzulii de cofetar care se bagă în seamă .
Acest domn crede că dacă a facut Facultatea de Medicină ,o specializare şi s-a angajat la un spital dintr-un oraş de pe Dunăre ,este deja doctor .
Faciesul dumisale de amant indian este atât de încântat de această revelaţie încât suferă de o motilitate periculoasă pe durata scheciurilor .
Ochii bine conturaţi cu negru de fum se învârt pe orbite extreme,colţurile gurii încearcă să atingă urechile ,mustaţa bine cănită se zburleşte de-i intră pe nas iar dantura din secolul şaişpe se desface pentru a da libertate unei limbi ,prea late, sa linga cuvintele pe care le spune rar , insinuant şi apăsat .

Totul a plecat de la un caz de care se interesau niste ziarişti şi cineva dintre cei care nu aveau nimic de făcut a trebuit să-i primească .I-a primit omul nostru care şi-a luat misiunea atât de în serios încât pe baieţii şi fetele care veniseră să-şi facă reportajul i-a bufnit râsul de câteva ori.
Ipochimenul a fost convins că au râs de ce le-a spus şi nu de el iar derbedeii de ziarişti l-au lăsat să creadă că aşa e.Colegii din spital, la fel .
Aşa s-a înscăunat acest cabotin drept purtător de cuvânt şi dă spectacole tv pentru care la sfârşit ar merita palme deşi ar fi mai potrivită o bătaie bună.Că despre aplauze nu poate fi vorba.

În speţă, această figură bizară, râde fară milă şi fără minte de suferinţele bieţilor oameni internaţi la spitalul de unde ia el banii .
Despre o copilă abuzată ar spune că nu poate purta fustă scurtă dacă are mintea la fel,de o respectabilă bătrănă violentată, că hormonii agresorului nu i-au văzut buletinul, despre un traumatizat că a incercat să rapună în luptă dreaptă un tractor iar despre un barbat muşcat de vipere o altă tâmpenie.

Unde a învăţat acest sinistru ca e normal sa râzi de suferinţele oamenilor când ei au trebuinţă de ajutor şi mângâiere, nu se ştie.
Mama lui nu putea să-l înveţe .Cursul de Etică Medicală interzice asemenea orori iar Jurământul lui Hipocrate este foarte clar in această materie .

Cu toate astea el nu se mai opreşte .
Se şi crede obligat ,poate,sa-i dea înainte din cauza unui filon genealogic îndoielnic .Ca purtător al numelui unui ilustru scriitor î-şi ia liberatea să se poarte precum un clown ratat.
Cel care a scris foiletoanele cu Moş Teacă a facut-o însă de o manieră altruistă şi agreabila .Şi la urma urmei era scriitor ,nu doctor .
Oricare meseriaş ar fi ,nu poate să-şi râdă de clienţii lui niciodată dar mai ales când sunt in nevoie .Cum să poată un doctor ? Unul care face aşa nu e doctor ci doar se crede .

Despre doctorul Teacă se spune prin târgul său că nu e bine să te iei pentru că nu prea e dus la Biserică .
Poate ar fi bine să se ducă .

Tema zilei

- Laura,scoate nasul din hârtiile alea.Aşa ,îndreaptă spinarea .Vezi că intri în optzeci de secunde .Mă auzi bine ?
- Foarte bine ! Ce mai e ?
- Mai e două chestii .Una, să te ţii de întrebările de pe lap şi două, să-ţi pastrezi nasul în ax .
- Care ax ?
- Axul camerei .Nu-ţi mişti nasonele din ax mai mult de cinşpe grade ca iese din cadru .Hi,hi,hi .
- Cuuum ? Derbedeule,piticanie,puşlama .Lasă că acuma te spun la Tavi .O să vezi tu !
- Stai mami, că am glumit .
- Ce, asta e glumă ? Mai am niţel şi mă buşeşte plânsul .Luate-ar mama ...
- Heei ,vezi că mă supăr .Eşti stresată ca un Trabant şi am vrut să te descarc .Unu .Şi doi,nu ai voie să plângi că ţi se ia vopseaua .Clar ?
- Ha,ha,ha.Clar,clar .Măi Titi ...
- Niciun Titi .O să ai trei telefoane directe,două sertare cu filmari şi trei saci cu publicitate .Mai vorbim atunci .Intri în trei secunde .Arde-i !

........................................................................................................................................................................

Bună ziua dragi telespectactori .Sunt Laura Piriac şi împreună cu distinşii mei invitaţi vom dezbate o importantă problemă care preocupă opinia publică de câteva zile bune.Sunt prezenţi în studio domnii Adrian Gaunescu,Tudor Otravian ,politologul Silviu Clanţă şi doamna Sulfina Barză.Bună ziua domnilor şi doamnă !
Pentru început ar fi interesant să aflăm care este pozitia guvernării în aceasta privinţă şi o invit pe doamna deputat Barză să o expună.Doamnă,vă rog .
- În primul rând vreau să salut şi eu pe cei care ne urmaresc şi să vă comunic în mod oficial că ...
- Mă scuzaţi un moment ,dar avem legătura directă cu trimisul nostru Medelin Peştişor care transmite din helicopter imagini făra sunet de pe Valea Prahovei unde un teribil ambuteiaj ţine ostateci ,de mai bine de trei ore ,coloane de mii de maşini pline cu batrâni ,copii,femei gravide ,animale de companie şi oameni în putere ,fără nici un ajutor, în totala indiferenţă a autorităţilor nepăsătoare .Avem acum legătura cu purtătorul de cuvânt al Politiei domnul Cristian Cioban care ne va prezenta planul de intervenţie pentru această dramă.Domnule Cioban ,va ascultăm.Ne auziţi ?Domnule Cioban ,vorbiţi,vă ascultăm ...
Mi se transmite în cască că s-a întrerupt legătura.Vom reveni .Domnule Găunescu ce părere aveţi de această situaţie ?
-Domşoară ,când era ţara asta ţară şi drumurile drumuri eu am mers dimpreună cu fiul meu de la Ţurca la Ienna şi înapoi în tot atâta timp cât fac acuma doar de la Bucureşti pâna la Ţurca .Ca să venim îndărăt avem trebuinţă de două zile şi cinci pui fripţi.Dealtfel în Flacăra lui Adrian Găunescu de vineri veţi găsi o istorioară în care ...
- Scuzaţi-ma că trebuie să vă întrerup,dar ...
- Vă rog să mă lăsaţi să spun ! Credeţi că eu nu aveam ce să fac şi am venit aici ,sau ce ? Cum vă spuneam ...
- Domnule Găunescu ,aşteaptă domnul colonel Cioban în telefon ,vă rog ...
- Şi ce ,dacă este colonel trebuie să-mi băgaţi mie pumnul în gură ? Etete, domne !
- Vă mulţumesc ! Domnule Cioban , care este situaţia cu abandonaţii de pe DN 1 ?
- Doamnă, eu sunt doctorul Falafat de la Upu şi am plecat chiar acum cu două elicoptere să acordăm asistenţă de urgenţă dacă va fi cazul.Noi sperăm că vom găsi totul bine, însă .
- Domnule doctor cum să găsiţi bine ? Oamenii nu mai au apă,benzină ,medicamente.Sunt plictisiţi ... Pe la Posada au ieşit urşii din pădure şi au început sa ceară mâncare la geamul maşinilor .Oamenii sunt speriaţi şi s-au închis pe dinauntru în automobile .Nu mai au cum sa-şi satisfacă necesitaţile fiziologice pentru că le e frică de tufişuri ,înţelegeţi ?
- Înţeleg,sigur .Vă promit că o să facem tot ce se poate .
-Vă mulţumesc domnule Falafat ! Ce părere aveţi de situaţia asta domnule Tudor Otravian ?
-Doamnă ,am parerea că este o pură tâmpenie .Ce poţi face cu două ambulanţe,fie ele şi aeriene ,la cinci mii de amărâţi ? Să le pui perfuzii ,sau ce ? Când eram copil la Brăila ,mă trimitea mama la prăvălia de peste drum să iau ...
- Numai puţin!Domnule Siviu Clanţă ,doriţi să interveniţi în discuţie ...
-Da,vă mulţumesc ! Eu vreau să remarc faptul destul de atipic ...
- Mă scuzaţi,trebuie să luăm publicitate .Rămâneţi cu noi !
.................................................................................................................
- Am revenit .Prin urmare tema noastră de astazi era ... Da.Nu.Avem o transmisie directă de la Aeroportul Otopeni de unde Dl.Pelpeaşă, ministrul nostru de externe face declaraţii de presă înaintea plecării la Târgul de la Rio .
...................................................................................................................................
- Ce ziceţi, domnule Otravian ?
- Zic că este o tâmpenie .Tu ai deficit de treizeci de miliarde şi umbli lelea prin târguri.Doamne,Maica Domnului !
- Doamna Brânză ,dumneavoastră ce părere aveţi ?
- Domşoară ,dar pe mine de ce nu mă întrebaţi ? De ce mă cenzuraţi ? De unde aţi în vaţat să băgati aşa brutal pumnul în gura invitaţilor ? Să ştiţi că nu îmi impuneţi dumneavoastră mie când să tac şi când să vorbesc.Etete ,domnule !
- Domnule Găunescu,am dorit sa dăm prioritate doamnei deputat,ca e
o doamna,da ?
- Asta e discriminare pozitivă domşoară .Şi ce,dacă e doamnă trebuie să vorbească tot timpul,numai dânsa ? Etete,domne !
- Nu pot să fiu de acord cu dumneavoastră dar trebuie să vă spun că ...
- Păi nu dumneavoastră trebuie să ne spuneţi nouă .Noi trebuie să vă spunem că de-aia ne-aţi chemat .
- ...Vream să va spun doar că emisiunea noastră a luat sfârşit şi va mulţumesc pentru participare .
..........................................................................................................................................
- Titi,cum a fost ?
- Brici . Brava ,fata ! I-ai ţinut bine in frâu.O vorbă n-au scos !
Mă mai spui lu' Tavi ?
- Nu te spun,am glumit .Dar nu te mai lega şi tu de nasul meu ...
- Mă leg de el că-mi place .
- Ei ,taci ! Serios ?
- Să mor io ! E cea mai frumoasă parte a ta . Hi,hi,hi .
- Da ? Eşti un păduchios .Să vezi tu, bătaie de la Tavi !

Moale sau tare ?

Depinde la ce ne gândim .
Deocamdată multă lume este atentă la puterea autorităţilor de nivel înalt .
Omul când vine seara de la muncă sau dimineaţa înainte să plece după treburi, porneşte tv-ul să afle cum mai merge Ţara .Se întâmplă aşa pe toate meleagurile .
Cam peste tot , isteţii de comentatori arată cum suntem cârmuiţi de neghiobi ,ageamii şi coţcari.Sunt şi excepţii, dar ele întăresc – se ştie – norma . Când află că iarăşi autorităţile au mai făcut o boacănă, populaţia se isterizează ,bombăne şi ocărăşte .Iată altă probă că prezidentul este aiurit,guvernul dezorientat şi ăilalţi hoţi .
Mai toată lumea crede că puterea este slabă,nehotarâtă şi ignorantă .Într-un cuvânt – moale .

Din această cauză poporul umblă cu nasul în jos, se ceartă tot timpul şi – în general – se crede nefericit şi fără speranţă .
Masele vor conducători pe care să-i respecte,să-i asculte şi să decidă pentru ele . Vor o putere tare .
Poporul în acest caz ,ca şi în altele, se poartă ca un copilaş – nu ştie ce îşi doreşte.Vrea să se pupe cu flacăra de la aragaz şi să zboare din balcon cu umbrela .
Nu are nici o logică dar asta este realitatea .

De ce nu-şi doreste poporul o putere slabă şi moale căreia ar putea să-i impună ,să-i pretindă şi să-i ceară, este de mirare .Mai ales că sunt destule exemplele în care o guvernare moale a acordat privilegii şi înlesniri durabile pentru talpa ţării .

De ce vrea lumea autorităţi puternice ,arogante şi impulsive care să hotărască discreţionar,ultimativ şi fără milă soarta supuşilor iar nu prea se ştie .Deşi se ştie foarte bine câte nenorociri şi câte lacrimi au adus ocârmuirile autoritare peste tot .

O putere slaba şi dezorientată este mai uşor de controlat,mai atentă cu soarta supuşilor şi mai omenoasă .Nu din motive morale ci de frică . Se ştie slabă şi tremură de grijă că va fi răsturnată oricând .
Sigura ei forţa stă în metodele de a slăbi puterea celor conduşi .
O metodă admirabilă pentru asta este demoralizarea ,tăierea speranţelor şi lansarea previziunilor sumbre în mod repetat .
Oamenii nemultumiţi,fară speranţă şi plini de griji imaginare nu mai reacţioneză nici la bucurie şi nici la necaz .Pot fi convinşi uşor de orice şi nu-şi mai bat capul nici cu trecutul nici cu viitorul . Ei devin uşor de condus şi până şi o putere moale poate face orice cu ei dacă se lasă astfel păcăliţi .

Reţeta ar fi că trebuie să dăm cu pălariile în sus de bucurie când avem şansa de a fi conduşi de o putere moale ,să nu luăm în seamă manevrele ei fumate şi să fim atenţi, în general , la ce ne dorim .

Să dăm mână cu mână

Vrem-nu vrem, cât suntem vii ni se pun etichete .Unul este ca pâinea calda,altul e zurbagiu iar ceilalţi - dupa caz - nişte mototoli,badarani,generoşi,isteţi,harnici,superficiali,milostivi,mitocani ,răbdatori,afurisiţi,tâlhari ,destepti,prosti,penibili ş.a.m.d .
Etichetele ,din fericire sau din păcate, trec însă şi pe lumea cealaltă .Odată pusă zgarda ,acolo rămâne şi doar în cazuri rarissime mai poate fi schimbată .Dacă i s-a spus Cel Mare sau Cel Viteaz ,s-a mântuit .Aşa rămane .Aşa îngheaţă . Şi nu doar aceştia ci şi Cel-fară-de-Ţară ,Cel Frumos,Eliberatorul,Întregitorul,Inima-de –Leu,Biciul-lui-Dumnezeu şi ca să nu discriminăm - Marry-cea-Sângeroasă .
Şi alte domenii îşi au Regele,Prinţul,Lordul,Parintele ( biologiei,fizicii cuantice,filosofiei ,gemetriei) Domnul,Stăpânul ,Săgeata ori Cavalerul .Sau,după caz - Privighetoarea ,Ciocârlia sau Cămila .
Odată pusă eticheta peste cei trecuţi, ei săracii ,aşa rămân pe veci şi sunt acoperiţi cu încetul de indiferenţa şi ignoranţa noastră .Nu mai sunt vii,nu mai au viaţa sunt doar o idee sau o trăsătură de caracter şi atât .
D.Mircea Cărtărescu spunea că nu mai poate citi Eminescu .L-a citit,răscitit şi predat trei decenii .A obosit si nu-l mai poate citi aşa cum nu mai poate asculta Eine kleine Nacht muzik ori Ciocârlia .În cazul dumisale s-ar putea gasi circumstanţe atenuante dar noi celalţi suntem edificaţi fară să ne mai batem capul prea mult . Aici avem de-aface cu Poetul florilor-de – mucegai,colo cu Poetul Revoluţiei ,dincolo cu Dictatorul, in partea cealalta Vampirul şi mai spre zilele noastre cu Teroristul.
Aceşti oameni au existat şi nu au fost doar Eliberatori,Sângeroşi,Vampiri,Şchiopi ( Petru ),Mucegăiţi ori Fără-de Ţară . Ei poate au fost iubitori de străini,mâncacioşi,avari ,cheltuitori , mincinoşi ori analfabeţi .
Dacă in conştiinţa publică ar fi prezente şi unele defecte sau daruri ale acestor mari figuri ale Istoriei ele nu ar mai rămâne doar nişte figuri reci ,indiferente şi repede uiate . Nu ar fi doar nişte statui pe care ,dupa o vreme, vin unii şi le surpă ,ori se surpă singure .

Apropo s . Unirea Pricipatelor .Sărbatoare mare ! O doamnă este intrebată pe stradă ,la un microfon dacă ştie ce sărbătoare este pe 24 Ianuarie .
- Ăăăă…păăăi,pe doăşpatru Ianuarie …este ăăă … astaaa ,douăşase Ianuarie .

Poftim situaţie .Poţi să râzi ? Nu ? Atunci ,cum - că nu e nici de plâns .

Uite cum .

Ar trebui să mai ştim, par exemple ,că Domnul Cuza era un bărbat mândru şi viteaz,dar şi un mare muieratic,că îi placea să joace carţi şi să chefuiască .Deasemenea că îi sărea smalţul cam repede,că nu-şi onora datoriile de la belotă,că a făcut-o de multe ori pe Domna să lacrimeze şi că înjura ca un birjar.Tot Măria-sa se ocupa cu multă plecere de făcutul copiilor din flori şi era inconjurat de o gaşca de cheflii,puşlamale şi profitori căreia istoricii îi spun camarilă .
Că Biserica i-a aplicat anatema şi că se pare că aşa va ramâne in veci .
Că aşa mare bărbat cum a fost plângea ca un copil.De dorul Ţării şi de ciuda trădării camarazilor şi poporului pentru care a adus atâtea binefaceri .
Dintre care Unirea este cea mai mare şi pentru totdeauna .

Numai ştiind despre Domnul Unirii că a fost şi om nu doar Erou , pomenirea sa va fi facută cu dragoste şi duioşie iar memoria lui nu se va răci ca o statuie .

Să trăieşti Măria-ta !

Politică

După unele păreri un om de caracter nu poate să facă politică .

Un individ cu o coloana vertebrală dreaptă îşi rupe – mai devreme sau mai târziu – gâtul , dacă nu este contorsionist. Sunt exemple destule şi fiecare poate să şi le găsească pentru că are de unde .
Pe de o parte .
Pe de alta parte ,politica este – în ciuda aparenţelor – o ocupaţie destul de grea .
Omul politic trebuie să poată să mintă,să jignească , să înşele ,să trădeze , să calce legea în picioare ori să fie bădaran, fără sa-i roşească obrazul .
Unul cu obrazul subţire se dă de gol imediat şi e scos din pâine.
Prin urmare un politician valabil e musai să nu aiba coloana vertebrală .
Dar dacă nu are şi obraz gros tot degeaba .O dă în bară de la primul bal .

Trebuie observat însă că din aceste motive ,viaţa lor este destul de grea şi de chinuită .
Nu dorm bine noaptea de griji,albesc la patruzeci de ani,capată disfunctii tiroidiene ,digestive şi cardiovasculare şi îşi ruinează căsniciile asaltaţi zi şi noapte de stoluri nesfârşite de june dragălaşe dar hotărâte .
Trebuie că e foarte greu .Să nu te poţi privi în oglindă decât pentru a-ţi potrivi nodul cravatei.Să nu te poţi privi în ochi fără să te minţi singur.Să nu poţi să-ti faci o analiză interioră sinceră decât riscând să-ti pui pistolul la tâmplă dupa aceea . Asta nu mai este viaţă ,e un iad .


Noi ,ceilalţi,trai pe vătrai .
Ne permitem să ne rasfaţăm, că doar nu avem grijile ţarii .
Trăim luxul de a putea spune adevărul şi de a ne bate pentru el,ne place să ne privim de trei ori pe zi la oglindă în fundul de ochi şi să ne spovedim la tata popa .
Ne convine sa fim punctuali,amabili,săritori,milostivi,hotarâţi şi fideli faţă de neveste .
E comod sa nu fii prins de orice terchea berchea cu minciuna sau cu mâna pe un mijlocel cât un inel şi dat la ziare .
E comod să nu te înjure lumea când creşte taxa ,scade leul ori ninge .
E comod să stai la tv şi să înjuri pe unul şi pe altul dacă îti lipseşte ceva sau să faci haz de ei dacă ai chef .
E mai incomod, totuşi ,sa-ti speli singur maşina , să conduci prin oraş fară girofar şi să iei amendă pentru parcare .

Însă, dacă nu-ţi convine ,poţi merge pe jos.

Dealtfel este şi mai sănătos . Drum bun !

Dincolo

În
ultimii ani,din când in cand, iţi trece şi ţi-e dor de o piesa de teatru.Să o vezi in sală,cu actori în carne şi oase .
Să râzi ,să plângi,să aplauzi ori să te revolţi.
Cam de vreo cincisprezece stagiuni,să zicem, după spectacolele teatrelor din Bucuresti pleci doar cu revoltă.
Ori cu tristeţe şi lacrimi .
La câteva luni ( bune) în care te mai descurci cu o carte,un disc sau un tablou, iţi poate trece.Iei relaţii şi iar mergi la teatru .

Tot aia gaseşti ,dacă ai noroc .
Dacă nu ai noroc,găseşti mai rau ,mai deprimant ,mai revoltator şi mai de plans.

Aici, răsuflam puţin ca să ne revenim.

Revenind trebuie să spunem că ne referim atât la teatrele lirice cât şi la cele dramatice.
La cele lirice sunt ori montari vechi atunci când nu sunt încropite, ori montari sumbre şi bizare când nu sunt matinee pentru kindergarden .
Pe langa asta, la prima scena lirica a ţarii toată lumea se cearta, se scuipa şi se îmbranceşte permanent.
Se institue câte un moratoriu doar pe durata specatcolelor .Însa în antracte atât instrumentiştii cât si distinşii cântareţi şi corişti îşi trag cu nadejde ghionturi si păruieli pâna la al doilea gong.
Dacă apare dl.Director, artiştii ,cei trei dirijori ,regisorii şi muncitorii ,se aliază în contra dumisale şi daca nu reuşesc să-l apuce, îl fugaresc pâna la Dâmboviţa si după aia lansează pietroaie după dânsul.
La teatrele dramatice este mai linişte .
Personalul artistic şi tehnic a fost mai înţelept şi a consimţit la un fel de acord tacit .
Ficare joacă aşa cum poate şi cum are chef .Dacă nu iese banul bine,dacă iese şi mai bine .

Cum pot mari actori ,cum se cred ei ,să joace aşa cum joacă,este un mister .

Ce crede Maia că joacă şi că face când stă crăcănată pe scara de zugrav în rolul Vetei ,cu Ivaşcu sub scară, între cracii scării şi ai ei, nu se poate şti .
Dar putem şti ce geniu şi ce om a fost Caragiale .
Putem sa realizam ca nu ea sau familia ei şi a lui Ivaşcu l-au crescut, l-au dat la şcoală sau măcar l-ar fi plâns un moment pe dl.Caragiale .
Atunci de ce îşi bat joc de el ca nişte păgâni ?
Nu credem că doar pentru bani ,fiindcă dacă ar avea nevoie de bani i-ar putea obţine cu onoarea mai puţin pătata . Furând din buzunare sau de la market,escrocând văduve si orfani ori ocupându-se de traficul cu tutun şi alte alea .

A fost un exemplu, dar nu suficient de acoperitor pentru că pe la toate teatrele e cam la fel.

Impertinenţa,suficienţa si amocul artiştilor din teatrele bucureştene este cam acelaşi peste tot.
Fenomenul este destul de cunoscut şi a impus o rezolvare firească ,după un timp.

S-a crezut că actorii, cu marea lor capacitate mimetica, or sa se ia după unii dintre colegii lor venerabili,majestuoşi,incarcaţi de ani şi de titluri. Şi măcar de ruşinea acestora ,dacă nu a spectactorilor,sa-şi facă meseria ca lumea .

Rezultatul a fost uimitor .

După două spectacole la Take ,Ianke si Cadâr şi unul şi jumatate la
Inima de câine ,un om care se respectă pe sine şi pe cei care l-au educat nu ar mai da pe la teatru niciodată, dacă nu ar spera ca lucrurile să se mai indrepte.

Venerabilii,respectabilii,titraţii,iubiţii şi exagerat de compatimiţii - în ultimul timp - mari actori ai noştri ,işi spun rolurile cu un talent şi o chemare la fel de mare ca a unor elevi de liceu în serbarea de sfârşit de an.Uneori nici măcar atât .
Spun replicile rapid şi superficial,uită ori sar pasaje intregi,se grabesc şi nu participă la acţiune iar la urma ies în sila la aplauze, în faţa unei săli tixite de oameni care îi adora pentru ce au fost, dar de a caror adoraţie actorii par a fi sătui si plictisiţi .

Daca sunt exceptii acestea se numesc Damian Craşmaru şi Carmen Stănescu .
Insă la ei, spectactorul obişnuit, nu va mai putea ajunge până la sfârşitul zilelor sale - pentru că nu se găsesc bilete nici dacă le plateşte cu luna de pe cer.

Nu mergem mai departe,dacă nu cumva cu toate eforturile de a nu o face, totuşi ,am ajuns prea departe, decât pentru a spune urmatoarele.

Iubitorii de spectacol se frământă şi tânjesc de mult timp după Ilarion Ciobanu ,Ninetta Gusti şi mai recent,după omul de radio Paul Grigoriu .
Paul nu a mai vrut în ruptul capului ,după pensionare ,să mai lucreze şi a plecat la munte să citească,să se plimbe ,să bea cafea şi să se gândească .Asta spunea el că doreşte să facă .
Ilarion Ciobanu stă numai la el acasa ,şi-a lăsat barbă lungă,se uită in soare de pe terasă , pufaie din pipă şi tace iar Ninetta Gusti ,marea doamnă a unui teatru profesionist,riguros si memorabil ca o piatră de hotar, a făcut altfel.
Ea s-a dus la ţara,prin Teleorman parcă,intr-o căsuţă modestă,cufundată printre corcoduşi şi bălării ,trăind sărac şi împărţindu-şi liniştea cu cele câteva pisici care o mai iubeau .
Reporterii frenetici i-au dat de urmă să o consoleze în mod profesional ,sperând de la ea sa se vaite şi să-şi rupă părul din cap din cauza indignării,uitarii si mizeriei.
Au ramas consternati sa găseasca un om demn care ştia să trăiască simplu,curat , liniştit şi împăcat cu viaţa ei şi cu lumea .
Când au întrebat-o de ce nu mai vrea să joace şi să încânte teatrul cu arta sa ,le-a spus aşa of the records la o ceaşca de ţuica :
- Dagii mei,o slănina oricât ar fi ea de bună ,odată si odată tot râncezeşte .Mai bem o ţuiculiţa ?

Mulţi simt când trebuie să se oprească .Dar sunt şi figuri care fac pasul acela dincolo de starea de Sublim care toata lumea ştie unde duce .

Doar ei nu vor sa ştie.

Stefan Iordache a luat cu el Sarpele Rosu

Sarpele Rosu a fost o carciumioara care a fiintat intr-o singura incapere de cam 10x4 m , pe langa Piata Gemeni.Asezat, ca orice birt serios ,la o rascruce -Str.Eminescu / Str.Galati - a fost ridicat la nivel de reper cultural boem de catre clientii sai. Cativa ani, aici se gaseau unii pe altii actori,muzicanti si publicisti care consumau putin dar trancaneau mult-despre ale lor si ale altora.Intre ei Gheorghe Dinica si Stefan Iordache erau figurile cele mai pitoresti si mai cunoscute.
Muzicantii care cantau aici pe o estrada de suprafata unei mese ,au capatat notorietate si avant si datorita acestor clienti.Intre ei Nelu Ploiesteanu se pare ca este singurul care isi mai aminteste de unde a plecat si poate sa spuna fara greutate ,cui datoreaza evolutia sa.
O vreme " Sarpele Rosu " a fost un restaurant la care era de bonton sa te duci si a fost un element foarte cunoscut pe harta Bucurestilor.Cine cauta o institutie sau o strada pe aici,daca i se spunea ca e pe langa Sarpele Rosu, se lamurea imediat.
Dupa asezarea lui Gh.Dinica la casa lui langa o nevasta mamoasa si grijulie ,crasma boema a inceput sa-si piarda stralucirea.Stefan Iordache venea si el din ce in ce mai rar pentru ca se ducea mai mult pe la casa de la Gruiu iar Nelu Ploiesteanu ,de acum foarte cunoscut,avand angajamente multe si peste tot ,mai canta aici doar la zile mari.
Si astfel,Sarpele Rosu a fost,la un moment dat,inchis .In urma cu cateva luni, casa in care a fiintat restaurantul arata paraginita si plansa,deodata.
Se poate spune ca acest lucru coincide cu inceputul suferintelor lui Stefan.Cu o saptamana inainte de mutarea actorului a inceput ,practic ,demolarea zidariei.
In ziua decesului lui Stefan Iordache din acest birt faimos se mai putea vedea numai un morman de caramizi.
La aceasta ora "Sarpele Rosu " este doar o amintire . A plecat si el odata cu adevaratul sau patron.

Trotuare sub ocupatie

Cel mai mare iubitor de flori din Bucuresti si poate si din tara este primarele sectorului 2 ,alias d.O.Ntanu .Atat de mare este iubirea d-lui pentru flori si florari incat nu mai putem sa trecem din cauza ei ,ca lumea ,spre interesele noastre zilnice.Si cum aceasta iubire a edilului este destul de tanara s-ar putea sa-i aduca jertfe mai noi si mai mari.Deocamdata dughenele florarilor au ocupat intr-un mod agresiv doar trotuarele dar daca le va trece prin cap sa-si planteze corturile si tarabele de pvc si in mijlocul strazilor,noi pe unde o sa mai circulam ? Trotuarele de pe Calea Mosilor,Stefan cel Mare ,Colentina pana la Doamna Gica ,sunt invadate de covergi albe din termopan ,galeti ,borcane si ulcele pline cu znopi de flori excentrice si ciudate .Daca mai ramane un pic de loc de trecere prin fata stabilimentului, pe acesta patroneaza ca la ea pe prispa cate o piranda cu fuste infoiate care iti arunca priviri dusmanoase .Umblu pe langa aceste ciudatenii care prolifereaza pe teritoriul zonei in fiecare zi si la ore diferite.Nu mai tin minte de cand nu am vazut pe cineva nu sa cumpere ,ci macar sa se uite la un buchet din florile alea bizare parfumate violent si cu preturi pana la cer.
Daca cineva dintre cititori va avea norocul sa vada un cumparator de flori pe aici este rugat respectuos sa lase un mesaj .
Multumiri anticipate !

Monumentele gunoiului

Toata lumea este preocupata mai mult sau mai putin de curatenie.Cei mai multi suntem obsedati de curatenia stradala.Notabilitatile simt asta si fac ce pot.Cel mai vizibil si mai rentabil lucru de un deceniu incoace este sa fabrice si sa planteze cosuri de gunoi.Daca e mizerie pe strazi -adica -ei au facut tot ce se poate .Un cos din asta,agatat de un stalp nu poate sa coste mult mai putin de un milion de lei vechi.Cosurile trebuie sa fie vizibile, nefunctionale si sa se strice repede pentru ca peste doi ani se vor face altele.Cum cine castiga ? Ce va intereseaza ? Cum cine pierde ? Cine intreaba ,he,he !
Situatia de la Bucuresti parea sa nu poata fi intrecuta nicaieri
Totusi,da.
La Sinaia,primaria a facut din cosurile de gunoi adevarate monumente de beton pe care le-a pus pe mijlocul trotuarelor.Sunt o scumpete ...Sub cinci milioane nimeni nu le-ar fi putut construi si planta.
Nu mai dezvolt decat pentru a spune ca la Paris cosurile au fost inlocuite cu saci de plastic agatati in cate un inel, pe stalpi.Sacii sunt colectati de cateva ori pe zi.
Mai rau stau lucrurile in Londra,unde nu mai sunt de fel cosuri de gunoi.Cine face gunoi pe strada si de ce ? Mananci acasa ori la birt,fumezi la berarie sau la cafenea.Ce gunoi sa arunci pe strada ?
Daca totusi ai placerea asta,treaba ta .Vin imediat persoane purtatoare de ustensile rapide care strang cartea de vizita ori batista pe care ai scapat-o si aduna si frunzele cazute din pomi.
Paradoxul ar fi ca in Bucuresti si Sinaia cosul de gunoi si gunoiul isi manifesta prezenta in mod independent unul de celelalat.