Târgul şi cartea

Eşti sunat din partea unei edituri. O doamnă înfiptă îţi oferă patru cărţi la jumătate de preţ. Le trimite acasă dimpreună cu un volum de P.D.James.V-ar interesa ?

Nu.Atunci, cam ce ?A, carte clasică nu este la ofertă.

Dar de niste enciclopedii, ce spuneţi? Le enumeră şi laudă cu aplicare.Nu poate fi întreruptă pentru că ar fi jignită.Vede totuşi că devine insistentă şi adoptă o notă de vagă dezamăgire cerând voie să mai sune . Eşti de acord şi rămâi cu regretul că iar ai necăjit pe cineva.
Cine are mania să umble pe la expoziţii cam ştie ce îmbulzeală şi năduf e la târgurile de carte şi dacă poate, le evită cautând după închidere ce pofteşte.
Dar anul acesta dacă ai fost mânat de vreun interes la Bookfestul din iunie ai avut o surpriză, dacă nu mai multe.De la intrare chiar.Nu era coadă nici la barierele maşinilor nici la pietoni.Accesul, fără bilet. Parcare unde vrei.Sunt locuri şi la umbră.
Expoziţia nu se mai ţine în pavilionul amiral dar şi ăstalalt e cât stadionul Dinamo.

Înăuntru s-a spart conducta de cărţi .E o viitură de opuri de toate mărimile ,culorile şi gusturile care te zăpăceşte. Aşa a fost în fiecare an dar nu puteai să le vezi de lume,spune cineva.Acum nu te uiti că e pustiu ?Aşa e .Parcă sunt mai mulţi comercianţii şi animatorii.

Ţopăi de la un stand la altul fără să te loveşti,îmbrânceşti şi înghionteşti cu nimeni.

Ce să fie ,pentru că azi era ziua cea mai aglomerată,nu puteai să te mişti mai an ?! Ţi se oferă explicaţii dar nu ai chef să le auzi acuma.
Florin Iaru prezintă de pe un podium un tanar dezabuzat si blescos care a scris o carte subţirică de versuri sau proză ,nu prea reiese din ce se spune.Iaru face paradoxuri şi artificii ,e vesel şi dă cu laude în tânărul autor care se uită plictisit în sus.
La alt ţarc profesorul Simion le zice de la microfon ceva la nişte rătăciţi.E albit tot,slab de curg hainele pe el şi gesticulează amplu cu tocul ochelarilor spre autor.E vorba de un consacrat .Adică Nicolae Breban,care s-a făcut cât malul.Stă răscrăcănat pe un scaun iar de la cămaşa care îi plezneşte pe el i-a sărit un nasture de i se vede burta. Se uită indulgent spre ilustrul prezentator care, făcând o uşoară plecăciune spre el, încheie pe fondul a două aplauze lipăite.

Pierdut parcă,trece ca o umbră de colo-colo Petru Popescu aşteptând să-i fie lansată cărticica de care pană astăzi nu a auzit nimeni .Gloria anilor şaizeci a ajuns un om de-l bate vântul ,poartă un sacou mototolit peste o cămaşă în carouri,de umăr îi atârnă o geantă pleoştită şi are o privire care te-ar obliga sa mergi să-i spui două vorbe bune dacă ai avea tupeu.

Pe un platou relativ central o editură care publică literatură serioasă dar vandabilă, aduce doi spanioli şi cărţile lor.

El ar semăna cu băiatul care îţi spală maşina dar poartă nişte ciocate din piele neagră şi pare un om cumsecade.

Autoarea este o fată semeaţă cu părul inele şi forme sculpturale iar când oferă autograful, ochii întunecaţi sapă adânc în tine să vadă cu cine are de-a face. Scrie în catalană şi lumea o priveşte ca pe ceva exotic.Publicul trage poze şi râde când traducătorul de catalană face confesiuni amuzante despre interpretarea textului.Într-o jumătate de oră totul se termină şi protagoniştii se pupă cu editorii cu aerul că sunt mulţumiţi de treaba lor şi că vânzarea merge bine.

În drum spre ieşire vezi câte un plimbăreţ cu o carte cumpărată în pungă.

În curte o fată dă la ştand păhăruţe cu mostre de cafea . Lumea ia căte două şi mai schimbă o vorbă.

O doamnă frapantă se confesează unui tânăr cu barbişon a la Cuza că nu mai are loc de nici o carte pe rafturi şi ar vrea să mai scape de unele dar nu se-ndură.La rândul său ,domnul pare să o dezamăgească pe dumneaei când o anunţă că de jumătate de an nu a mai scris chiar nimic devreme ce nu vrea să-şi irosească din timpul pentru citit.

Alături se primesc adeziuni la un club de tir şi se încheie asigurări RCA.

Peste drum tramvaiul 41 aşteaptă la capăt de linie călători şi până la urmă pleacă gol.